Niciodata sa nu spui niciodata.
Desi mi-am promis ca nu voi aborda prea curand probleme mai serioase, deoarece refuz sa ma las atras de temele inepte de discutie pe care le lanseaza zilnic asa-zisa presa romaneasca, rabdarea mea se apropie de momentul de explozie. De cateva saptamani la televizor suntem invadati de problema ucrainiana, atat de mult incat stai si te intrebi daca nu cumva te-ai trezit dimineata in tara nepotrivita. Sau te intrebi, la o a doua vedere, cine are interesul sa deturneze atentia opiniei publice de la subiectele mai pertinente: scumpirea gazelor, cresterea pretului la benzina si la motorina, destramarea USL, anchetele DNA, discursurile inepte cu iz electoral ale presedintelui Basescu, inutilitatea simularilor nationale, cresterea preturilor, problemele cu fondurile de pensii.
Sincer sa fiu tin in mine de aproape o luna de zile un alt articol. Despre femei. Da, stiu, e o tema atipica pentru mine si destul de delicata… dar nu ma pot abtine. Daca televizorul este invadat de Ucraina, presa online, pe care o citesc cu sfintenie la momentul matinal al cafelei, este suprasaturata de feminisme ieftine… sau scumpe. Cum sa slabesti, cum sa iti pastrezi iubitul, cum sa fii frumoasa, 10 metode pentru un machiaj perfect, barbatii sunt niste porci, cum sa iti descoperi puterea interioara… si lista poate continua la nesfarsit. Dar… dar muza m-a abandonat de ceva timp… este plecata in tari calde si oricat de prozaic ar suna, scrisul nu este despre talent si inspiratie… este despre muze.
Asa ca in asteptarea ei, am decis, sub asaltul mediatic ucrainian, sa scriu cateva randuri despre ceea ce presupun ca este specializarea mea, relatiile intrenationale europene contemporane. Nu ca as fi un guru… dar ma sufoca imbecilitatile cu care suntem intoxicati zilnic de tot felul de neaveniti, indiferent cat de grele ar fi numele celor care le elucubreaza.
Ca sa incep brutal, subiectul Ucraina mi se pare o snoavă. Nu conteaza din ce perspectiva o privesti pare o poveste frumoasa sau tragica, dar totusi o poveste. Occidentul o trateaza ca o lupta dintre democratia ceruta de popor si opozitia din jurul lui Timosenko si autoritarismul prorusesc al lui Ianukovici. Noi romanii o privim din unghiul mostenirii istorice a pericolului rusesc comunist si a tradarii Occidentului de la Ialta. Rusii o privesc ca o problema de bucatarie interna, chiar daca vorbim de un alt stat. Dar indiferent de viziune, politica nu este despre povesti si sentimente… este despre cine castiga si cine pierde.
Tatal meu avea o vorba veche din popor: hai sa stam stramb, dar sa judecam drept. A judeca orice problema politica sau istorica doar din perspectiva bine contra rau este o ineptie. Ucraina nu este o tema Putin versus Obama, SUA vs. Rusia, UE vs. Rusia, rusi contra ucrainieni, etc. Sunt prea multe ecuatii de luat in calcul in aceasta chestiune, chiar daca totul se reduce, inevitabil la petrol si gaze.
In lumea Marilor Puteri totul ţine de aparenţă. Şi intr-o lume ultratehnologizată este din ce in ce mai uşor să manipulezi sau, de ce nu, să creezi adevăruri. Luptele nu se mai câştigă neapărat pe câmpul de luptă. Nici măcar la masa negocierilor. Ci pe internet şi la televizor. Suntem o societate capitalistă care consumă reality show-uri mai mult decât orice altă formă de enterteinment. Au cele mai mari ratinguri. Până şi politica autohtonă s-a adaptat şi nu se mai duce in Parlament, ci la TV. Şi ce poate fi mai uşor pentru un regim incremenit precum cel al lui Putin decât să provoace diversiuni externe pentru a hrăni frustrările reale ale unui popor mare, mesianic cum il numea Emil Cioran?
Şi apoi, cine spune că politica externă a Rusiei s-a schimbat in ultimele sute de ani? Mijloacele, da. Scopul… ei toată lumea ar vrea să identifice vechile sau noile scopuri ale Rusiei. Că vrea să ocupe strâmtorile, că vrea să transforme Marea Neagră in propriul lac. Dar de ce să nu folosim lama lui Occam şi să admitem evidentul. Rusia lui Putin sau a ţarilor este agresivă, expansionistă pentru că poate. Putem să ii spunem Realpolitik sau echilibru de forţe, sau orice alt termen inventat de experţii in relaţii internaţionale, evidenţa rămâne: Rusia este o mare putere şi deci are resursele să işi permită orice atitudine. Va pierde ceva, va câştiga ceva… dar jocul acesta este unul firesc intre cei mari. Crizele aduc capital de putere, şi unele ţări, precum Polonia acum pot profita pentru a ieşi in faţă. Alte ţări evident il vor pierde: Ucraina va intra intr-un mare recul.
In schimb, al nostru Preşedinte, care a renunţat la a se mai pricepe in toate, şi in nimic, alege să se dea in stambă cu mesaje anti ruseşti ieftine, prinzându-se ca un naiv in jocul twitter-ist al unui personaj secund al politicii Rusiei. Prim ministrul in schimb tace mult şi apoi nu face decât să plagieze teme mai vechi băsiste cu iubirea faţă de Basarabia. Istoria nu se face insă de către neaveniţi. Dar deja ma lansez in speculaţii şi mai bine ar fi să mă rezum la ceea ce mă pricep.
Comentarii
Trimiteți un comentariu