Postări

Se afișează postări din martie, 2010

Geopolitica si ecologia

Intr-una dintre cele mai cunoscute serii de romane ştiinţifico-fantastice, Fundația, Isaac Asimov imagina o ştiinţă nouă, rezultatul aplicării unor formule matematice complexe la dezvoltarea istorică a omenirii, o îngemănare a istoriei şi matematicii, psihoistoria, in scopul de a putea prezice comportamentul maselor, ca o soluţie de a preveni un dezastru al civilizaţiei umane. Desigur că ideea sa nu se deosebeşte cu mult de aspiraţia inerentă fiinţei umane de a-şi cunoaşte destinul, dar uneori, acesta este predictibil, chiar şi in lipsa unor formule stricte, precum cazul viitorului ecologic al acestei planete. Şi aceasta doar prin observaţii şi comparaţii de bun simţ, evidente şi unui ochi mai puţin experimentat. Orice copil sau adult din ziua de astăzi, cu un minim de educaţie şi de acces la informaţie, este conştient de abisul către care se îndreaptă civilizaţia umană, in următoarele secole, în cazul în care nu se vor lua masuri concrete de protejare a mediului înconjurător. Scopul …

Bibliografie concurs Miron Costin

Istorie:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Miron_Costinhttp://www.primaria-iasi.ro/content.aspx?item=1654Romana:
Limba si literatura romana. Manual pentru clasa a XI-a, Editura Art, autori Adrian Costache, Florin Ionita.p.29-36

Filosofie:
http://filosofieromaneasca.uv.ro/mironcostin.htm
Vor fi treizeci de intrebari, cu raspunsuri multiple, 15 de istorie, 10 romana si 5 filosofie. Cu un efort minim va puteti alege cu note mari.Etichete Technorati: ,

Demagogie si valoare in Romania de azi

Profesorii au ieșit din nou in strada. Nu doar pentru bani, așa cum trambiteaza presa pupbascianista sau pupboculista, ci si pentru a opri distrugerea cu totul a educației naționale. Priveam in interviul de azi de la TVR1 la ministrul Funer(al)iu al Educație şi mă întrebam pâna unde poate duce noul limbaj de lemn, demagogic, al politicianului roman contemporan. Cu cașul la gura in politica româneasca, tanar si imberb, cu o privire maniacala si determinata (probabil de propriile convingeri sau cele insuflate de cine trebuie), un om al cercetării, fără nici o tangentă cu lumea educației pe care o reprezintă, Funer(al)iu vorbea pentru sine. Despre educație. despre reforma. mai  precis, întrebat ce aduce nou proiectul educației, el răspunde că va fi bun, ca e nevoie de reforma. Rugat de reporter sa explice elevului din Romania cu ce-l va afecta sau ajuta, ministrul răspunde ca ii va crea competente. Interviul se desfășura ca in bancul prost: “Buna ziua, bunica!” şi răspunsul “Bat pari!”. …