Treceți la conținutul principal

Postări

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…

REZOLUTII

Stiu ca Steve Jobs era mania unei domnisoare pline de visuri și, cel puțin pentru ea, discursul acesta nu e ceva nou. Nici pentru alții. Știu si ca nu sunt Steve Jobs, iar pentru unii dintre fostii mei elevi nu mai sunt decat un nume. Toti s-au zburătăcit care încotro, pe la o facultate, alții pe unde credeau ca le e mai bine… Știu ca unora dintre ei le este greu, alții sunt dezamăgiți, unii speriați, alții debusolați, ceilalții fericiți sau doar multumiți de deciziile luate. Peste unii au trecut deja ani si experiente: iubiri implinite sau ratate, un serviciu mai bine platit sau doar cat sa supravetuiesti. Altii au trait visul american sau au ajuns in India sau Africa. Pe unii, pasii ii poarta prin Europa. Altii au deja copii, altii ii asteapta. Altii inca asteapta… visul. Dar tocmai pentru ca nu sunt Steve Jobs și ca povestea vieții mele nu are atâta greutate ca a unuia precum creatorul Apple, voi indrazni sa atasez cuvintele din celebrul discurs de la Stanford din 2005, la începu…

Atat se poate…

#rezitentapasiva

Am mai incheiat o zi de munca. Se apropie vacanta si sincer, tot ce ma intereseaza acum este daca sa merg la Afterhills sa vad ATB, care mi-a incantat tineretea, si imi aminteste de muza, sau sa evadez undeva departe
Ca tot omul incastrat in propria bula socio-informationala, deschid Facebook si citesc despre un asta cu facultatea la seral care retardant rosteste doar placa privind abuzul in serviciu, despre binefacerile cafelei si despre, surpriza, un comunicat al Sindicatului din care fac parte.COMUNICATBiroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ protestează împotriva declaraţiilor jignitoare la adresa corpului didactic din România, făcute de Președintele Senatului, Călin Constantin Anton Popescu – Tăriceanu.
Afirmațiile acestuia conform cărora …„programul nu e de opt ore pe zi în învățământul preuniversitar. Dacă pui la cap toate vacanțele, ai patru luni de vacanță pe an.Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări.” denotă o necuno…

Calatorie prin (diversitatea din) Portugalia. Jurnal de Curs

Ziua 1 Duminica  Sosirea am ajuns la locul de intalnire cu 15 minute inainte. Ploua intens, dar am reusit sa ma adapostesc pe terasa pentru fumat din fata hotelului boem, dar mic, inghesuit si intunecat. In interior, multi oameni zambitori, unii angajati in discutii. Recunosc franturi de flamanda, germana, maghiara si greaca. Sporadic, printre zambete politicoase, se strecoara si engleza. Am senzatia unui Babel nedesavarsit, dar totodata a unei curiozitati evidente, deoarece nimeni nu pare a sti pe nimeni, si toata lumea nu stie cum arata trainerii.ajunsi la locul de desfasurare a primului curs, trebuie sa admit ca trainerul, Wim, mi-a cucerit instant increderea prin dezinvoltura si o engleza cursiva si accesibila. Prezentarile individuale au fost pe informatii de baza privind istoria tarilor noastre. Mi s-a confirmat inca o data, cu amuzament, cum ungurii sunt nostalgigi dupa o realitate istorica mistificata dupa 100 de ani de la Trianon. Insa nimeni nu stia nimic de Romania. Doar ca e…

Democrație...

Obosit dupa o alta zi… Telefonul vibreaza… Nu e muza… e doar un breaking news

Si dupa aproape doi ani, tot ce imi vine sa spun e "Oare cum e sa te simți cand unul ca asta, un semianalfabet funcțional, face un gest pe care zeci de mii de oameni in strada il blamează?"
Vorbesc desigur de Ministrul de Justitie, cu un nume banal, dar caracalian…  As vrea sa nu ma pot cenzura pe proaspata achizitionata tastatura iluminanta… as vrea sa il fac gibon, gurist, carpa si mu…lte altele, dar cumva nu simt decat o scarba si o revolta impulsiva. As vrea, in acest moment, sa sfasii in bucati un individ ca asta sau altii ca el, care o data la 4 ani imi fura vitorul… si e cel mai pretios lucru pe care il am.
Nu am ascuns niciodata ca nu ma refugiez inutil in trecut. Nu traiesc prezentul monoton si tern al unui burghez dintr-un oras de provincie, al carui viitor a fost furat constant de politicieni, din 1862 incoace, de cand Cuza a decis sa mute capitala la Bucuresti, in sud. Un sud care imi tr…

De-ar fi atât de simplu

Citind un articol ca sa imi invit somnul tot amânat in ultimele zile, ochii mi-au alunecat peste...

 Si involuntar mi-am amintit de autobuzul 360 din Roma care avea ca stație finala "Muse". Mărturisesc ca, pentru o clipa, am resimțit acel strop de magie pe care viețile noastre terne il aclama, dar rar au curajul sa il soarbă. Ce ușor ar fi... Sa cobor la doar un meridian distanța... Si apoi. Dar pana sa imi revin, autobuzul a făcut colțul intersecției in Gara Termini si m-a lăsat fără reacția de a face măcar o poza. 
PS Am vrut in următoarele zile sa il astept. Nu a mai trecut, cand eram in zona... ....
Nesincronizare... Ca in Atlasul Norilor

Nu am mai scris de un an

Nu am mai scris de un an. E o propoziție ca o sentință. Nici acum nu pot sa spun cu sinceritate ca eu chiar scriu. Da, ca sa fiu întortochiat în cuvinte, ca V, personajul din V de la Vendetta, eu desfășor actul scrierii, dar nu ma destăinui în cuvinte. E mai degrabă ceva mecanic; e ca o sforțare. E ca atunci când asteptarea nu mai are sens și te strângi în tine și cauți cu disperare sa faci altceva. Orice. Dar sa nu mai aștepți... Nu am crezut niciodată ca va veni acel moment când verbul a scrie va deveni un trecut. Eu, omul care trăiesc în viitor și clocotesc de idei, cuvinte, povesti. Chiar si o scrisoare mi se pare o lupta epuizanta - suna bine, dar realitatea este ca cine mai scrie azi scrisori? nici chiar mailuri... funcționăm pe fast forward și Messenger, WhatsApp si iMessages sunt cele care ne sufoca creativitatea. Insa trebuie sa recunosc ca pe undeva uzura, nu a timpului, ci a cotidianului, ma ajunge din urma. E ciudat sentimentul. Simt ca am încremenit în 2013. O vârsta fru…