Arta Conversatiei

Am primit astăzi un mail de pe grupul profesorilor de istorie din Iaşi, care conţine o scrisoare deschisă, adresată Preşedinţiei şi Parlamentului României, prin care se trage un semnal de alarmă faţă de situaţia acestui obiect de studiu în educaţia românească. Aş putea spune că mai bine mai târziu, decât de loc. Dar nu spun… E trist că ne trezim la realitate doar atunci când gustul amar al eşecului ne arde buzele. Oare au trebuit 20 de ani şi o reformă idioată a învăţământului ca elitele istoricilor români, mulţi dintre ei politicieni de carieră, distinşi oameni de cultură sau de media, să se alarmeze în sfârşit?… Redau aici această scrisoare deschisă, care, deşi nu îmi aparţine, subscriu la ea în speranţa că aşa poate mai dă cineva din greşeală peste ea… Pledoarie pentru viitor Domnule Preşedinte, Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului României, Vă adresăm această scrisoare în calitatea pe care o aveţi, de depozitari ai încrederii oferite de societatea românească prin vot

Unul dintre cele mai periculoase lucruri din univers este un popor ignorant înarmat cu revendicări reale. Dar asta nu-i nimic pe lângă pericolul pe care îl reprezintă o societate informată şi inteligentă vrând să-şi ducă la îndeplinire revendicările. Calamităţile pe care le poate cauza o inteligenţă vindicativă nici măcar nu pot fi închipuite. Ieri am avut o şedinţă a Consiliului profesoral, având drept temă principală dezbaterea noului proiect de lege al educaţiei. Am avut subita senzaţie, la citirea anunţului făcut în Cancelarie, că Guvernul Boc, prin ministrul Funer(al)iu, a conştientizat, fie direct, fie prin intermediarii săi din ISJ-uri, că nu dă bine ca doar sindicatele să pară preocupate de soarta învăţământului românesc. Deci lipsă de inspiraţie, formalism sau spionaj al stării de spirit care guvernează şcolile româneşti în ultima vreme. Înainte de şedinţă, Direcţiunea ne anunţă că va participa, din partea inspectoratului, un reprezentant care să ne explice şi să ne lămurea