Postări

Se afișează postări din decembrie, 2011

După 20 de ani plus 2

Etichete Technorati: ,, Am început acum câțiva ani o serie de posturi despre revoluția din decembrie (încerc sa scriu de pe proaspăt cumpăratul meu Kindle). Recunosc că scriu din ce în ce mai rar…. Dar îmbătrânesc şi micile mizerii cotidiene îmi reduc constant apetitul pentru lectură, dar mai ales scriitură. (am renunţat să mai scriu pe Kindle; e prea obositor cu ecranul multi touch şi apoi nu am diacritice, nici destulă lumină şi nici nu aud clinchetul atât de familiar şi plăcut al tastelor bătrânului meu HP, care mi-a moşit teza de doctorat).Nu pot însă să nu remarc, măcar în treacăt, cum, pe măsură ce anii trec, subiectul Revoluţiei din 1989 devine din ce în ce mai mitic. Prin mitic înțeleg ceva despre care toată lumea vorbeşte, dar un ceva cu care nimeni nu s-a întâlnit vreodată. Ca un fel de Godot. Sau de Şoti. (despre Şoti, primul meu personaj mitologic, voi reveni altădată, când voi avea o dispoziţie hazlie adecvată….)Cred că la originea acestei…