Treceți la conținutul principal

De ce nu imi place de presedintele Basescu

Etichete Technorati: ,,,

De multă vreme mă întreb de ce, de aceeaşi multă vreme, am început sa spun, din ce în ce mai des, că trăiesc intr-o ţară de rahat. Este adevărat că, implicit, şi eu aş fi din aceeaşi materie fecală. Iar acest lucru imi displace. Şi astfel am inceput să fac politică. Nu dintr-aceea serioasă, cu un carnet de membru de partid, cu mitinguri cu mici (deşi imi plac micii), cu talk-show-uri televizate etc. Nu, politică dintr-aia de făcea Ilie Moromete la fierăria lui Iocan, citind ziarul şi comentând calităţile de plugar ale lui Carol al II-lea şi Mihai I. Adică ca tot Miticul, la colţul străzii, numai ca nu stau pe stradă, ci la servici, alături de colegi sau cu prietenii la un pahar de vorbă.

Acum, că mă uit la ştiri foarte des, am inteles că pot şi eu să-mi revars furia pe cineva, pentru a mă descărca de toate tensiunile acumulate ca simplu cetăţean. Ce, doar italienii să-şi găsească ţapul ispăşitor, al tuturor problemelor sociale ale lor, în români şi ţigani (nu că ar face ei distincţie între). Aşa că mi-am tras şi eu Mailat-ul meu, respectiv preşedintele ţării de .... în care trăiesc, Traian Băsescu.

Recunosc că, la alegerile din 2004 am sperat şi eu mai bine, după o lungă guvernare psd-istă. Problema este că am rămas tare dezamăgit de episodul cu plânsul lui Basescu pe umărul lui Stolojan, nu pentru soarta celui din urmă, ci pentru că nu mi s-a părut atunci că fostul primar al Capitalei ar fi un personaj potrivit funcţiei de preşedinte. Băsescu este o personalitate energică, destul de autoritară, care merge destul de bine ca premier. Dar am zis că fac orice, numai să cadă Iliescu şi PSD. Acum imi pare rau. Nu de Iliescu, nici de PSD, ci de alegere.

Băsescu pare ca e un personaj frustrat. A nimerit pe un post care nu-l satisface. Dă din gură mult, dă şi din mâini, apare la TV şi ne explică orice... mai zice de o "păsărică", mai zice de o "ţigancă împuţită", de un "armean bun". Işi ia brevetul de căpitan de navă, se operează de spate, la Viena, vizitează cu fesul pe cap podurile dărâmate de viiturile din 2005, mai face un referendum, mai face o vizită în starinătate, mai face un referendum, mai face un miting etc. Pare o persoană dinamică, care nu are ce face pe acasă. Se plictiseşte. Şi atunci mai face o baie de mulţime. Nu că aş condamna popularitatea preşedintelui... dar mă intrigă un aspect foarte remarcat de pupincuristii preşedintelui: de ce spune românul de rând că este unul de-al nostru, din popor. Doar pentru că se pozează cu tine şi îţi scrie un autograf?

Alţii mai spun că "lasă că asta măcar a făcut ceva"... Şi consternat mă intreb, ce? Nu am nevoie de un preşedinte vedetă. Vreau un preşedinte care îşi vede de atribuţiile şi imaginea pe care trebuie să o reprezinte, adică o ţară. Asta. România. Nu destul că există deja imbecili ce ne fac de ruşine numele peste hotare. Mai trebuie să văd un papagal de preşedinte care face de toate, mai puţin să se poarte cu demnitatea funcţiei sale. De parcă nu erau destui cu Bush si Sarkoszy.

In concluzie, astept ca din ce in ce mai multi sa se trezeasca la realitate si sa vada dincolo de populismul alesilor nostri. Ma intreb si sper, ca de, speranta moare ultima, ca generatiile noi sa inceapa sa deschida ochii, iar cele tinere sa nu se mai imbete cu vorbe, frumoase, goale de continut, ci sa urmareasca lucid programe, fapte ale celor ce se doresc in frunte. Vrem sa ajungem Europa din urma... dar asta nu se va intampla daca asteptam pe Godot sa ne invete sa fim cetateni... Ca nu vine!

Comentarii

  1. Cel mai important lucru este ca întotdeaua sã ne amintim cuvintele lui Albert Einstein: " Lumea nu este amenintatã de persoane rele ,ci de acei care permit rãutatea ".

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate cã trebuie sã mai asteptãm vreo 20-30 de ani pînã moare generatia comunistã care are acum 50 -60 de ani. Generatie care nu stie cum functioneazã democratia pentru cã nu au trait si nici nu au foat educati în ea , generatie care nu cunoaste una din cele mai importante lectii ale democratiei: " Libertate înseamnã responsabilittate! " si sincer vorbind nici nu le pasã.Dar timpul resolvã totul si speranta niciodatã nu poate muri,cã atunci se cheamã sinucidere si ãsta e lucrul cel mai limitat si mai ignorant si mai periculos apoi , de pe lume.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au