Treceți la conținutul principal

O seara. 2 întâmplări pe tărâmul cărămizilor de plastic

In Legoland poți sa te distrezi de minune.

In afara acestui parc-tărâm de fantezii in plastic, poți sa simți in fiecare clipa vremea daneza. De la 6 grade dimineața, un început de Noiembrie, la 23 in mijlocul după amiezii, după cel puțin 5 episoade de ploaie mocănească sau rafale, de la câteva secunde la 15 minute durata. Si ziua nu s-a încheiata încă...
De aceea e gazonul tot timpul verde, râdea un coleg al meu intr-un comentariu mai devreme.
Uitandu-ma pe campul intra-adevăr uimitor de verde contrastand cu albul și rosul drapelelor fluturând in zare (o adevarata pasiune locală după cum observ in cele 2 zile de concediu nordic) realizez ceva lipsit de profunzime: ce naiba poți face intr-un orășel turistic dezvoltat in jurul unui brand de jucării?
A sta la hotel uitându-te la câmpuri verzi cu drapele fluturând cu o ceașca de capucino nu e cea mai palpitanta experiența. Alternativa e la fel de seducătoare: sa vizitezi un oraș de dimensiunea Letcaniului împânzit pe o suprafața de trei ori mai mari ca a Pascaniului. (OK, nu e cea mai pitoreasca comparație, dar alta nu găsesc la ora asta).
Dar revenind la subiectul transgresiei mele literar-fotografica... alternativa mi-a scos in cale doua întâmplări pe care nu cred ca le voi uita vreodată.
Prima, aparent banala. Intru in Casa Legoland, un centru de vizitare al Fabricii cu un magazin aflat la punctul zero al afacerii, ca sa spunem așa. Dincolo de arhitectura futurista și dominata de un spațiu deschis imens, interesul meu era pur mercantil: caut de ceva vreme un setul 60050 Gara. A fost scos din fabricație de mai mult de un an, dar speram sa îl găsesc aici, pentru ca citisem, pe diverse bloguri și articole online ca in patria cărămizilor lego se găsesc și modele mai greu accesibile. Nu l-am găsit. Am gasit prețuri cu cel puțin 30%mai mari decât pe Amazon și chiar mai mult fata de România. Și încă ceva: grămezi întregi de cărămizi lego pe strada, da, pe strada la nici 100 de metrii de magazinul Casei Lego. In jurul unor măsuțe și scaune din buturugi de copac, de statul unor copii, aflate din loc in loc, se aflau grămezi de cărămizi lego, împrăștiate pe jos, in niște cutii de lemn sau carton. Prima pe care am văzut-o cred ca avea piese in valoare de peste 1000 lei la noi. E adevărat ca erau murdare și folosite, unele doar. Le-am luat in mâini cu foame de joaca de puști, care in comunism se amăgea cu jucării de plastic ordinare și nisip, din care se ridicau castele și lupte închipuite izvorâte din cărțile copilăriei. Pare desuet. Un afiș in daneza(ce limba greoaie) și engleză (ce limba melodioasa) m-a avertizează ca pot sa las jucăriile mele lego acolo, ca și alții sa se bucure de ele.
Cu sufletul unui pui de om care trebuie sa renunțe la proaspăta comoara găsită, le-am abandonat acolo... pentru a descoperi noi și noi grămezi de piese din care sa construiești doar in limitele propriei imaginații!...
Ce societate ciudata: la distanță de 100 de metri, poate mai puțin, 2 lumi: una capitalista, lacoma de bani, care îmi cere pe o cutie de jucării de plastic o mică avere, si una darnica, voluntara, ambele întind spre ideea de joaca... și totuși cumva, la acest mic popor danez, luteran-protestant, tolerant nu se exclud.
A doua, îl implica pe șoferul autobuzului pus la dispozitie de municipalitate gratuit(nu îmi venea sa cred) in care urcasem. Nici bine nu plecam din stație, când mașina oprește in dreptul a 2 tineri. Ii remarcasem încă din statie mergând agale pe strada cu un aspect de vikingi sau de bikeri, masivi, pletoși, cu barba, plini de tatuaje. Cu un accent englezesc curat și prea clar, specific nordicilor, șoferul, un bătrân la vreo 60 ani, ii întreabă pe cei doi, prin usa din fata deschisă, dacă vor sa mănânce sau sa bea ceva. Inițial perplecși, ca și mine de altfel, aceștia mulțumesc de răspuns, recunoscând, încurcați cumva de situație, ca da, dar vor întreba in jur. Care e pustiu, la ora 18.00 duminica seara intr-un orășel pierdut in mijlocul Danemarcei.
Însă șoferul continua cu un calm firesc, de parca se cunoștea cu cei doi englezi (după accent) de când lumea... și le sugerează un restaurant ceva mai ascuns după câte ma prind eu, in capătul străzii, “ singurul deschis pe aici la aceasta ora”. Ușile se închid in mulțumirile celor doi “vikingi saxoni” și urmașul veritabil de vikingi, ce arată ca poștașul de după colț, repornește firesc cursa de autobuz...
Omenie? Politețe? Altruism? Poate niciuna sau poate toate dublate de o engleză buna... as vrea și eu in țara mea așa șoferi, e tot ce ma gândesc acum.
PS
Pe drum spre autobuz, prin centrul orașului, lângă un ghiveci strada din beton îmi surâde o cărămida lego roșie. Am luat-o. Ceva care sa îmi amintească de 2 întâmplări banale de viața pe meleaguri daneze.
PS 2
O asemenea politețe, totuși cumva mult mai degajată, am întâlnit in Madrid. Intr-o alta viața...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf