Treceți la conținutul principal

A doua iarna a vrajbei noastre


Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie.
Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista.
"E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai asculte. Pentru ca daca nu e o fetita, e un tanar, sau o mama, sau un bunic sau doar un om care are nevoie de o operatie sau un tratatament. Si in timp ce unii elevi stingheri, altii benevoli strang cate un ban din biletul de tramvai/autobuz/pachet de mancare/cafea/tigari primit zilnic de acasa, de la o familie cu stare sau una care se chinuie sa ii trimita “sa faca carte, ca sa ajung si ei Cineva”, acelasi gand omenesc, dar razvratit incepe sa ma chinuie din nou.

SUA oricum ajunsese mare putere. Si Japonia putea fi inteleasa urmarind filmul "Ultimul Samurai” (printre putinele roluri bune ale lui Tom Cruise). Asa ca adresez o intrebare delicata: cum putem face bine pentru cineva? Moment de captare a atentiei. Elevii se trezesc deodata si primesc raspunsuri diferite din toate colturile. Toate se invart in jurul donarii. Foarte putine in jurul voluntariatului.
Si rasucesc cuvantul in rana convesatiei: “Dar nu-i asa ca e mai simplu sa dam bani, decat sa facem ceva concret?” Nu era un repros, ci doar o schimbare de perspectiva. De cate ori majoritatea dintre noi prefera banii, ca o incercare de puncta bunatatea, in detrimentul unui act al implicarii, care ne ia timp si resurse? Si prin asta, ne dezumanizam incet, caci pierdem contactul direct cu “facerea de bine”...
Cred ca rolul nostru de profesori, dar cred ca si de parinti, ar trebui sa fie sa ii facem pe tinerii acestia sa isi puna probleme, nu sa le furnizam raspunsuri. Viata nu e unidirectionala. Nu are o singura perspectiva. Si nu, nu mi-am propus atunci sa fac filosofia caritatii, daca asta ar crede cineva ratacit pe aceste randuri scrise in eter.

Pur si simplu povestea mi-a revenit in minte dupa ce am regasit pe Facebook un articol, nu foarte vechi, in care un medic roman se confesa: “Am în față dosarele medicale a patru copii și trebuie să aleg unul din patru, după buget, condamnându-i pe ceilalți trei la moarte. Asta pentru că ni se spune că n-avem 5000 de euro ca să-i salvăm, fiecăruia, viața fragedă. Nu pot să cred asta! Cum să n-avem noi, România, care strângem la Casa Națională peste 4 miliarde de euro, 5000 de euro pentru viața unui copil?” (• https://republica.ro/am-in-fata-dosarele-medicale-a-patru-copii-si-trebuie-sa-aleg-unul-din-patru-dupa-buget-condamnandu-i)

Intrebare: DE CE e nevoie ca astfel de oameni voluntari in ONG-uri sa treaca prin calvarul strangerii de fonduri pentru mii de cazuri din Romania, cand toti platim sume insemnate care se strang intr-un buget urias, si totusi nu sunt bani pentru a salva viata unui semen de-al nostru? DE CE sa fiu nevoit sa cer bani putini de la sandwich-ul sau tigarile unui tanar de liceu, cand tatal/profesorul/vecinul lui da lunar din salariu taxe pentru Sanatate? DE CE dupa 4 ani Statul nu e in stare sa faca o cale ferata de 2 km de la Bucuresti la Aeroportul Otopeni? DE CE se dau bani Bisericii pentru constructia unei cladiri imense, cand se pot salva vietile unor copii? DE CE nu exista inca un spital de arsi in Romania dupa 2 ani de la tragedia de la Colectiv? DE CE mor inca oameni din cauza lipsei unui transplant facut la noi in tara? DE CE mor inca bebelusi in maternitati din cauza igienei precare?

DE CE STATUL ROMAN NU ISI FACE DATORIA FATA DE CETATENI PENTRU TAXELE PE CARE LE INCASEAZA? CUM SE NUMESTE UN STAT CARE NU ISI ONOREAZA OBLIGATIILE?

E bine sa reinvatam sa gandim cu proprile nostre minti, ca devine din ce in ce mai greu de inghitit scuze cretinoide de tipul “stat paralel” si "sorosisti". Face greata. Si nici nu tin loc de medicamente, mancare, caldura si… de a irosi vieti de copii/adulti/batrani.

#coruptiaucide

Postări populare de pe acest blog

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar.



Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti...

Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri...

Modele de prioritati nationale
 Modele de familie traditionala
 Modele de succes in viata
Modele de dezvoltare

PS 1
"Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei"  PS 2

Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani?



PS 3


Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au fost folosite nu in scopuri financiare, ci pent…

Despre dezinformare, cretinism, onoare... si multe altele

E marti seara.

E August. Sunt in vacanta. Stiu ca in acest moment toti cunoscutii mei care nu sunt profesori sau elevi ma vor uri. Dar daca pentru ei vacanta mea uriasa este un motiv de invidie, pentru mine este un prilej de a ma relaxa cateva saptamani. Dupa care imi omor timpul citind, plimbandu-ma, urmarind filme... pana o iau de la capat in septembrie, pentru ca inactivitatea asta pe bani putini ma omoara psihic...
Asa ca, rutinat, imi verific Facebook-ul, ca (aproape) orice fiinta a secolului XXI, si sunt asaltat de fiinte urate, terne, pe care nu le cunosc, dar pe care reteaua de socializare, dupa un algoritm care imi scapa, mi le prezinta agasant, dupa principiul, probabil, ca daca prietenii mei au dat like unei postari de-a lor, si eu ar trebui sa fiu interesat de nunti, concedii, burti goale, gratare mioritice si multe check-in-uri, variind de la Dubai, la piscinile din Iasi si chiar din satele uitate de lume si PSD. Iar pe mine ma intereseaza sa vad ce fac cei din lista mea…

Centenarul dezbinarii noastre. Sau cum m-am radicalizat pe net

Sunt un om bun. Am aceasta conștiința a binelui pe care îl datorez semenilor mei, poate și pentru simplul fapt ca îmi cunosc limitele și știu ca pot greși. Dar mai știu ca ma și pot îndrepta. Iar a admite slăbiciunea si limitele este primul pas spre ințelepciune, cred... Am avut parte de o educație obișnuita, din partea unor oameni obișnuiți. Cei 7 ani de-acasa mi s-au întipărit prea adânc in memorie ca sa nu înțeleg autocenzura limbajului, a unor gesturi in public etc. A urmat o educație profund religioasa, mai ales din partea mamei, care și-ar fi dorit un preot in familie. Am făcut inclusiv meditații pentru teologie. Am citit Biblia de 2 ori, in întregime. Nu m-a făcut un expert, dar m-a apropiat mai mult de credința, zic eu, decât o face preotul prin slujba de duminica. Nu ca ar fi ceva rău in a merge la biserica sau in a asculta o predica. Am avut parte de un liceu elitist cu profesori extraordinari, in cea mai mare parte. Domnul profesor Martinus, Dumnezeu sa-l ierte, Doamna dir…