Treceți la conținutul principal

REZOLUTII


Stiu ca Steve Jobs era mania unei domnisoare pline de visuri și, cel puțin pentru ea, discursul acesta nu e ceva nou. Nici pentru alții.
Știu si ca nu sunt Steve Jobs, iar pentru unii dintre fostii mei elevi nu mai sunt decat un nume. Toti s-au zburătăcit care încotro, pe la o facultate, alții pe unde credeau ca le e mai bine…
Știu ca unora dintre ei le este greu, alții sunt dezamăgiți, unii speriați, alții debusolați, ceilalții fericiți sau doar multumiți de deciziile luate. Peste unii au trecut deja ani si experiente: iubiri implinite sau ratate, un serviciu mai bine platit sau doar cat sa supravetuiesti. Altii au trait visul american sau au ajuns in India sau Africa. Pe unii, pasii ii poarta prin Europa. Altii au deja copii, altii ii asteapta. Altii inca asteapta… visul.
Dar tocmai pentru ca nu sunt Steve Jobs și ca povestea vieții mele nu are atâta greutate ca a unuia precum creatorul Apple, voi indrazni sa atasez cuvintele din celebrul discurs de la Stanford din 2005, la început de an nou, atunci când tinerii sunt mult mai dispuși sa se încumeta sa isi atinga visurile.
Și poate unii dintre ei vor reuși!



PS

Ma intalnesc adesea cu fostii mei elevi la o cafea de vorba. Cu unii mai des, cu altii foarte rar. Nu e un exercitiu de imagine si nici de vanitate. Am promis cuiva drag ca voi scrie despre acest lucru candva… dar, pentru moment, sa spunem ca da, vine dintr-o pornire egoista. Am vazut recent o imagine pe internet, destul de cunoscuta, cu un profesor sub forma unei lumanari care toarna ceara in mintile elevilor, ca niste cesti. Chiar daca pare a fi un cliseu ieftin sau doar o imagine prozaica. Si, pentru cateva ore, invaluite de omniprezenta cafea din viata mea, ma regasesc printre povestile lor.  Precum un vampir energetic, ma incarc cu ganduri, glume, experiente, iubiri, reusite de cariera. Ma incarc cu mine risipit in zeci de destine unice…

#despreinceputuri; #fericirimarunte

Postări populare de pe acest blog

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf