Treceți la conținutul principal

Democrație...


Obosit dupa o alta zi… Telefonul vibreaza… Nu e muza… e doar un breaking news

Si dupa aproape doi ani, tot ce imi vine sa spun e "Oare cum e sa te simți cand unul ca asta, un semianalfabet funcțional, face un gest pe care zeci de mii de oameni in strada il blamează?"

Vorbesc desigur de Ministrul de Justitie, cu un nume banal, dar caracalian… 
As vrea sa nu ma pot cenzura pe proaspata achizitionata tastatura iluminanta… as vrea sa il fac gibon, gurist, carpa si mu…lte altele, dar cumva nu simt decat o scarba si o revolta impulsiva. As vrea, in acest moment, sa sfasii in bucati un individ ca asta sau altii ca el, care o data la 4 ani imi fura vitorul… si e cel mai pretios lucru pe care il am.
Nu am ascuns
niciodata ca nu ma refugiez inutil in trecut. Nu traiesc prezentul monoton si tern al unui burghez dintr-un oras de provincie, al carui viitor a fost furat constant de politicieni, din 1862 incoace, de cand Cuza a decis sa mute capitala la Bucuresti, in sud. Un sud care imi trezeste doar dispret, generat de acel sentiment de jmecherism dambovitean, dar acum cu tuse de teleorman.
Stiu, nu ajuta nimanui aceste stereotipii, dar te fac sa te intrebi de ce tocmai burtile goale sunt cele mai inculte. De ce un judet care nu are o librarie, asa cum a demonstrat un politist simpatic de pe Facebook, si confirmat ulterior de presa, alege, cu morti sau fara, un parvenit nomenclaturist, cu o mosie si o vila de invidiat chiar si pentru trecutele elite noastre boieresti. Dar mai ales cu probleme penale...
Asta se întâmpla cand gloata este lăsată sa aleagă cu burta, iar elitele de azi se mulțumesc sa muncească pentru ajutoarele sociale pentru prostime.
La anul, si apoi la celalalt, si tot asa, Facebook imi va aminti de aceasta știre. Ca si de altele de acest gen din ultimii multi ani. Câți își vor mai aminti insa ce au promis cei care au venit la conducerea tarii in urma votului lor...si ce vom primi in schimb…. De 27 de ani nu s-a construit un spital nou de catre Statul roman. Nu putem trata o multime de boli, aici, si copiii sau adultii trebuie sa apeleze la ONG-uri pentru a se trata in strainatatea, pentru a mai fura o farama de viitor. Nu avem autostrazi… nu avem scoli. Nu avem… un viitor... Cum se vor simți cei care au votat un sac de promisiuni atat de gogonate ca si Creanga ar rosi… si generațiile care vin vor plăti pentru oalele sparte in urma acestor iluzii?
TU cum te simti cand mi-ai furat viitorul?

PS

Fara cuvinte

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…

Dupa 20 de ani. Plus patru

Democracy is two wolves and a lamb voting on what to have for dinner Aveam 10 ani cand s-a intamplat totul. Stăteam culcuşit intr-unul din vechile fotolii pliante din sufragerie, de care era atat de mandra mama, şi citeam Dupa 20 de ani de Alexandre Dumas. E doar  o intamplare că titlul se potriveşte astazi cu ceea ce vreau sa scriu. Atunci eram atat de fericit ca facusem rost de carte, cu greu, imprumutata de la matusa prietenului meu cel mai bun, Bogdan, doamna lucrand la depozitul de carte din Iasi. O adevărata comoara avea in biblioteca, doamna. Si eram cufundat in aventurile unui d’Atargnan mai in varsta, dar inca alaturi de prietenii sai, chiar daca temporar despartiti de intrigile cardinalui Mazarin. Si atunci a inceput totul. Vecinul de la sapte, student la medicina, a navalit in casa la noi, tulburandu-mi lectura, si i-a spus tatalui meu: Domnu Podaru, deschideti televizorul, este Revolutie! Nu-l mai vazusem pe tata atat de precipitat de cand il luasera cei de la Securitate l…