O moarte care nu dovedește nimic

Am cunoscut-o. Nu foarte bine. E greu printre 35 de elevi pe clasă. Era adesea obosita și afișa uneori un plictis evident. Recunosc ca nu sunt cel mai mare animator la ore, dar nici obiectul de studiu nu mă prea ajuta. Istoria. Cum sa atragi o eleva de clasa a XI-A de liceu, chiar de la una de specialitate, asupra unui obiect atât de blamat în imaginarul contemporan. Ok. Nici manualele nu îmi sunt prea mult de folos!
Dar revenind. Era o fata frumoasa și plina de viață când nu discutam teme de istorie. Ceea ce se întâmplă destul de des ținând cont de calitățile cognitive ale majorității celor care au aterizat, nici ei stiind exact cum, în acea clasă. Era dificil sa nu remarci printre mediocrități un sâmbure de talent.
Probabil ca acum nu o voi mai uita niciodată pentru ca ultimele cuvinte schimbate la școală cu ea, înainte de a ieși din clasa, în acea vinere fatală, o caracterizau: orgolioasa, dornica de a fi printre primii și mai ales de a nu fi privită ca un stereotip, ci ca o individualitate. Nu au fost rare ocaziile când m-a "infruntat", in limitele bunului simț adolescentin actual, dorind mereu alte sanse pentru mărire a mediilor, ceea ce pentru mine e un mare lucru! Și recunosc ca în cele mai multe ori a dovedit ca nu se juca cu notele.
Am cunoscut-o.
Am putea spune: "cât de proasta/inconștientă sa fii sa te urci pe un vagon sub liniile de tensiune pentru a face o poza"?!!!! Am putea sa dam vina pe sistemul de educație care nu a prevenit o asemenea tragedie. Pe CFR ca nu a securizat locul. Pe stupiditatea unei generații care uita sa mai trăiască în afară Facebook - ului. Care aleargă  după like - uri virtuale ca surogat al unei confirmări după care tânjește orice adolescentă sau chiar femeie de pe rețelele de socializare. Ca e vina sărăciei care împinge tinerii din Rep. Moldova sa caute un refugiu temporar în tara noastră, ca apoi sa migreze spre Occident, la studii și la o viață mai bună. Ca e vina politicienilor moldoveni ca nu fac decât sa conducă o tara falimentară. Ca e vina mamei bolnave care a crescut-o singură și nu i-a dat o educație suficientă. Ca e ....
Dar nimic nu șterge faptul ca un chip atât de tânăr a murit. Nu mai este. Nu va mai cunoaște bucuria de a absolvi. Dansul de la Banchet. Rochia de mireasa și valsul de la nunta. Fericirea de a privi în ochii propriului copil. Sau mai târziu a nepoților.  De a călători.  Tristețea despărțirilor și a trădările în iubire...
E prea trist sa vezi o viață irosită în vânt de Dumnezeu


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Democrație...

Calatorie prin (diversitatea din) Portugalia. Jurnal de Curs

In numele tatalui…