Treceți la conținutul principal

Femeia la 45 de ani... asa... ca Mihaela

Obosit fiind de atâta concentrare intelectuala cotidiana, mi-a sărit in ochi un articol din presa feminina/feminista care abunda internetul în ultima vreme. Si după ce am luat lumina de la Mihaela Rădulescu mi-a venit subit a spune eu ceva despre ...

Ca sa fiu elegant... As dori sa apostrofez genul acesta de sfaturi date de femei întreținute, care privesc cu dispreț la suratele lor "din România", de pe coperțile glossy ale revistelor "de gen". 88 % dintre românce sunt convins ca ar vrea sa se dea pe coarda-rapel  în casa, dar au de mers la serviciu, de îngrijit copii, casa, și unele au norocul de a le mângâia soțul/concubinul cu câte o scatoalca (asa, ca sa se simtă iubite; de atâta "iubire" unele ajung la spital sau in centre de consiliere).


Sunt convins ca aerul de Monaco face bine la riduri și stimulează fesele si masajul lor subințeles, asa ca "româncele" ar face bine sa nu mai fie niște "babe" la 45 de ani și sa se "înconjoare" de tineri! Asa, ... ca Mihaela!

Pentru cei/cele care îmi cunosc latura soft misogina, precizez ca nu sunt împotriva unei atitudini pro-active în rândurile femeilor. E normal sa faci eforturi sa te menții în forma, mai ales după o vârsta sau/și niște copii. Pana la urma, reviste precum Elle sunt un rău necesar, pentru ca promovează atitudini mai întreprinzătoare în rândurile femeilor, mai ales ale tinerelor din ziua de azi. E bine sa citești sugestii despre stil vestimentar sau comportament în cadrul unor evenimente diverse. Dar sa primești "sfaturi" emfatice de la balconul din Monte Carlo, de la un "model" al "femeilor de succes" din Romania despre viata la 45 de ani... e prea tare!!!!!!!!!!

Cum de toate femeile "românce" nu se pot identifica cu Mihaela Rădulescu? Nu e posibil asa ceva! E chiar strigător la cer!

PS
Cui mama.... se adresează articolul? Ca mi se pare un monument de plinătate de sine.

PS2

Mai bine l-as fi citit pe asta. Cred ca era mai amuzant.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

Calatorie prin (diversitatea din) Portugalia. Jurnal de Curs

Ziua 1 Duminica  Sosirea am ajuns la locul de intalnire cu 15 minute inainte. Ploua intens, dar am reusit sa ma adapostesc pe terasa pentru fumat din fata hotelului boem, dar mic, inghesuit si intunecat. In interior, multi oameni zambitori, unii angajati in discutii. Recunosc franturi de flamanda, germana, maghiara si greaca. Sporadic, printre zambete politicoase, se strecoara si engleza. Am senzatia unui Babel nedesavarsit, dar totodata a unei curiozitati evidente, deoarece nimeni nu pare a sti pe nimeni, si toata lumea nu stie cum arata trainerii.ajunsi la locul de desfasurare a primului curs, trebuie sa admit ca trainerul, Wim, mi-a cucerit instant increderea prin dezinvoltura si o engleza cursiva si accesibila. Prezentarile individuale au fost pe informatii de baza privind istoria tarilor noastre. Mi s-a confirmat inca o data, cu amuzament, cum ungurii sunt nostalgigi dupa o realitate istorica mistificata dupa 100 de ani de la Trianon. Insa nimeni nu stia nimic de Romania. Doar ca e…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…