Treceți la conținutul principal

Cartoful fierbinte sau Despre a fi corect politic si islamizarea Europei

„Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pana la moarte dreptul tau de a o spune”

In ultima lună se întâlnesc tot mai des știri in mass-media ce implică Islamul și efectele sale asupra societății democratice capitaliste, in Europa si Statele Unite ale Americii. E adevărat că acel catalizator a fost, indiscutabil, ascensiunea debusolanta pentru toată lumea, a Statului Islamic, o organizație teroristă transformată in țară "in facto", intr-o zona a planetei care devine pe zice trece a nimanui, Orientul Mijlociu.


E interesant cum una dintre cele mai neprimitore părți a Globului Pământesc, mărginită de deserturi aride, arsa de soare orbitor si vitregita de apă si vegetație a fost leaganul civilizației umane, a dat naștere celor trei mari religii monoteiste ale lumii, Iudaismul, Crestinismul si Islamul, si totuși după 5000 de ani, încă provoacă atâtea pasiuni războinice și vărsare de sânge. Și totul in numele unor idei…

Sper că e clar pentru toata lumea că nu imi propun, sub imperiul evenimentelor de astăzi, atentatul asupra redacției publicației Charlie Hebdo să răstorn, din poziția totuși a unui simplu pasionat de lumea islamică, tirajele de cărți si valurile de analize politice și sociologice asupra unei realități contemporane, fundamentalismul Islamic. Intamplarea face că zilele acestea am predat in școală Islamul, încercând, deși nu am elevi musulmani (in anii trecuți am avut câțiva), să abordez cu acest prilej si două perspective asupra fenomenului religios: toleranța, dar mai ales critica istorică obiectivă asupra religiei. Prima mi se pare destul de anostă, datorită unei stări de fapt in societatea românească, veche de secole: românii sunt un popor tolerant. Noi nu am pornit cruciade, nu am ars pe rug eretici si nici nu am facut Reformă. Da, ne-am luptat cu turcii, dar sa fim serioși, ce dracu cautau pe aici?! Când cineva iți intră in curte cu sabia, nu il cauți la religie, ci dai cu barda in el si-l fugărești!

Dar revenind la a doua perspectivă, cel mai important lucru mi se pare să incerc să ii determin pe acești tineri, cu mințile atât de influențabile, să gândească liber. E adevărat că liberalismul din mine e cel care mă mână, dar aș vrea ca ei să învețe ca există întotdeauna in viață și o altă perspectivă asupra lucrurilor, chiar și delicate precum religia. Una este credința, care trebuie să fie o chestiune personală, intimă și nu una vădit afișată public, in chip fariseic. Dar dincolo de ea, mai este și o altă lumină asupra lucrurilor. Isus este Mântuitorul pentru ca tu alegi sa crezi in El. Cu toate acestea, despre Isus cel din istorie nu vom ști niciodată dacă, când si cum a fost. Acesta este adevărul critic si obiectiv. Insa respectiva informație nu trebuie să mă facă mai puțin creștin, la fel cum nu trebuie să mă transforme intr-un un fanatic care să impună propriul adevăr celorlalți!

Asta mi se pare adevărata toleranță: să poți să disociezi intre trăirea religioasă inerenta ființei umane si lumea din jur, care poate fi privită și prin alți ochi decat ai noștri. Si revenind la exemple, putem, pentru a fi corecți, să spunem că Mahomed, un personaj foarte istoric si real, nu a realizat in existența lui terestră, decât marea minune de…a visa că a zburat intr-o noapte la Ierusalim. Și uite așa Orașul Sfânt a ajuns loc de dispută intre evrei, creștini și musulmani. Și să nu uităm de vorba de duh spună de Profet: “Dacă nu vine muntele la Mahomed, vine Mahomed la munte”, una dintre preferatele mele!!!!

Dar, nu-i așa că, in virtutea evenimentelor din dupa-amiaza aceasta, s-a demostrat a mia oară că musulmanii nu gustă astfel de interpretări ale religiei lor sfinte?! Si spiritul nostru tolerant creștin ne îndeamnă să fim atenți să nu jignim sentimentele Celorlalți!

Și așa s-a născut in ultimele decenii un fenomen pe cât de inept, pe atât de futil. Corectitudinea Politica!!!! Dacă un om e gras, nu ii spunem astfel pentru că ii jignim sentimentele, si ii spunem “cu deficiențe de alimentație ”. Dacă ii facem unei femei un compliment la locul de muncă este hărțuire sexuală. Nu trebuie spus “negru”, ci “de culoare”. Nu “țigan ”, ci “rrom”. Orice discuție asupra Holocaustului este anti-Semitism. Si exemplele sunt atât de multe, încât mi se pare că ne construim o realitate paralelă din eufemisme!

Nu sunt contra, Doamne fereste, unor comportamente decente si tolerante, dar se ajunge la situația hilară ca majoritarul să devină “sufocat” de atâtea interdicții, ajungând, la rândul său, să fie apărat de astfel de formulări. De ce “alb” nu e discrimanatoriu? Dar culoarea neagra, da! De ce nu este produs la Hollywood nici un film in care să nu apară măcar un negru, asiatic sau evreu, dar sunt sute de pelicule in care nu apare nici un alb?!  De ce trebuie să ne împiedicăm singuri in astfel de complicații ale vieții, când de fapt tot ce contează este puțin respect reciproc asupra valorilor umane?!

Problema Islamului nu e violența de care este acuzat in mod simplist de atâtea voci xenofobe in zilele acestea. Islamul este o religie a păcii și si a iubirii, oricât de greu ne-ar fi nouă să acceptăm, de fiecare dată când vedem imagini cu oameni decapitați și copii sfârtecati de bombe sau cu femei ucise cu bestialitate cu pietre. Dar faptul că aceste lucruri reprobabile sunt comise doar de o mică minoritate, de oameni dezaxați sau chiar cu instincte criminale, si nu de oameni musulmani normali nu e o explicație. Nu scuză fapta in sine. Nu toți musulmanii sunt vinovați de aceste orori. Dar dacă ei nu, atunci cine?

Cred sincer că problema este a noastră, a europenilor sau, la un nivel mai larg, a lumii occidentale. Noi am greșit și continuăm să greșim crezând orbește că EI sunt ca NOI! Departe de mine de a fi intolerant si de a comite o mare discriminare. Mă refer la faptul că originea stării conflictuale dintre lumea fundemantalist islamică și Occident este ALTERITATEA. Suntem cu toții oameni, avem două mâini, două picioare, iubim, murim la fel, transpirăm și sângeram la fel. Dar nu gândim la fel! Nu avem aceleași valori. Intotdeauna vom fi diferiți, pentru simplu motiv că o caricatură pentru un occidental este o formă de libertate, o aroganță a spiritului, așa cum s-a dovedit acum câțiva ani in Danemarca, intr-o situație asemănătoare celei petrecute azi la Paris, pe când pentru cineva venit dintr-o lume a rigorilor tradiționaliste, este un atentat la ființa religioasă.

Nu înseamnă că Occidentul este mai puțin religios. E doar ALTFEL. Nu insemana ca un arab sau turc e ultrareligios. Este doar ALTFEL. Câtă vreme suntem educați de mici in sensul unor valori diferite, nu vom fi la fel, oricât de mult ne-am strădui să acceptăm acest fapt. La fel de evidente sunt lucrurile in privința taberelor de rromi ce populează împrejurimile orașelor europene. Degeaba se străduiesc autoritățile să le dea case sociale, cata vreme ei sunt educați de mici ca nomazi.

Ce este mai trist in episodul de azi, in ochii mei, este că totuși Franța, cu miile ei de defecte politice, sociale si economice, cu spiritul ei arogant, propune un model de societate aparte in Europa, care încurajează alteritatea. Intotdeauna mi-a placut ideea ca nu te naști francez, ci devii! Națiunea franceză este una volitiva, nu etnică, nu religioasă. Ești francez dacă, in fiecare zi când te trezești, alegi să fii francez! Evident ca exista si o latură restrictivă a acestei aparente tolerante. Franța nu recunoaște ideea de minoritate națională. Nu ești corsican, ci ești francez!

Unii considera ca Franta culege ce a semanat. O fosta putere coloniala, acum adaposteste refugiati din toate partile fostului sau imperiu. Dar iarasi mi se pare o abordare simplista. Nu faptul ca spre teritoriul ei se indreapta zilnic mii de imigranti in cautarea unei alte vieti mi se pare de condamnat. Majoritatea covarsitoare este manata de foame, frica si razboi.

Greșeala este a autorităților franceze care, in ultima 100 de ani, nu au facut nimic esential sa forteze pe acesti emigranti sa accepte felul de viata francez. Daca un magrebian sau senegalez vorbeste fluent franceza, are un serviciu bine platit si se hraneste cu bucataria franceza, dar incearca sa isi creeze in jur un spatiu care sa ii aduca permanent aminte de ACASA si de valorile de acolo, asta nu il face francez. Impresia mea, ca unul ce trecut razant pe acolo, e adevarat ca turist, este ca in Franta sunt enclave din fiecare regiune din care provin emigrantii. Statul francez le-a creat conditii similare celor din zonele din care provin. Sunt izolati de francezii propriu-zisi in semighetouri. Si asta le ofera cetatenilor senzatia de siguranta. Dar e doar o problema de timp, pana cand modul de viata imigrant se va intersecta cu cel autohton.

A fi corect politic a fost cea mai idioata politica in Europa. Conceptia functioneaza doar in beneficial celui aparat de ea si frustreaza pe cel exclus. Intr-o lume ideala ar fi buna. Dar nu traim intr-una. Majoritarul te intelege cata vreme si tu ii accepti valorile si modul de viata. Nu se poate ca doar uneia din parti sa i se impuna concesii. Aici e problema.

Stiu ca par intolerant. Dar adevarurile pe care Occidentul refuza sa le accepte sunt simple. Nu extremismul ieftin de genul sa expulzam pe toti afara este solutia. Este o prostie si mai crasa. Dar regulile trebuie acceptate cu fermitate de toata lumea, indiferent de religie, culoarea pielii sau origine etnica. In fond, nimeni nu a te-a fortat sa accepti modul de viata francez!

PS

Revenind la Romania noastra atat de blamata! Nu e asa ca musulmanii nostri din Dobrogea, turci si tatari, care de secole stau aici, nu ies in strada cu bombe si mitraliere? Oare e atat de greu sa intelegi ca cei integrati cu adevarat in modul de viata al unei tari gazda primitoare nu vor cauza niciodata astfel de probleme…







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf