Treceți la conținutul principal

Cavalerismul...

E duminica seara. E tarziu si surfez plictisit pe Facebook, dupa un film foarte bun cu James Bond, Casino Royale, vazut poate a patra oara. A mai trecut o saptamana epuizanta de lucru. Mai e una si vine vacanta. De mult nu am mai astepat sarbatorile de iarna cu asa bucurie in suflet. Stiu ca suna siropos si fals, ca o telenovela cu LaLa Band (nu ca as fi vazut vreun minut din show-ul deja perimat de la ProTv, dar e greu sa nu te fi siderat promo-urile agresive), din partea unuia ca mine, dar e adevarul gol-golut.
Si dau peste un articol minunat de banal despre cavalerismul secolelor trecute care a murit in tanara generatie. Pare un alt material de duzina despre cum cei tineri nu mai stiu valorile de odinioara.
Dar nu asta mi-a suscitat interesul subit sa scriu. E adevart ca muza nu m-a ajuta deloc in ultima vreme. S-a pitit dupa iluzia vietii burgheze poate sau doar m-a abandonat temporar.                                                                  
Cu ochii printre randuri am tresarit si sentimentul de madlene proustiene m-a invaluit nostalgic. Ce ciudati suntem noi oamenii, reactionand aparent fara sens la banalitatile cotidiene si, ca intr-o clipita sa fim aruncati in valtoarea amintirilor...
Si mi-am amintit o conversatie cu un fost elev ce imi spunea de ale inimii, cautand sfaturi la un om care, aparent le stie pe toate, dar se teme cel mai mult de a fi nevoit sa le dea altora... Printre povesti de viata si intamplari cotidiene, printre sorbitul de cafea si muzica proasta din surdina, i-am marturisit ca mie, gestul banal si evident de a oferi unei femei haina, pentru a o proteja de frig, mi-a schimbat viata.

Si apoi am alunecat in timp la ziua friguroasa de... cand muza mea tremura de frig incercand sa fie la fel de draguta ca totdeauna cu niste persoane de altfel foarte putin dispuse la amambilitati. Si firesc, i-am daruit haina, desi erau cred 8 grade afara, si un vant taios, nu din banala politete, nu pentru a epata sau pentru a impresiona o tanara de altfel frumoasa, ci pur si simplu pentru ca altfel nu m-as fi simtit eu insumi.
Si mintea mi-a alunecat mai mult in timp... undeva atat de adanc incat nu am vazut decat chipul tatalui meu...Si... am realizat... am realizat ca intr-o lume de canoane si glamour, de imagine si spoiala... uitam ca nu e nevoie uneori de reguli scrise in carti, in coduri de bune maniere, de postari pe Facebook sau pagini de internet, ca sa fim  cavaler, gentlemen, gentilom... Un fiu de taran, ratacit in Iasi, pasionat de carti de Istorie, de Marin Preda si Phil Collins, de cantatul la chitara, de folk si Phoenix, de muzica populara a Sofiei Vicoveanu, de vinul de casa si tochitura moldoveneasca mi-a daruit un fel de a fi, fara a-i spune pe nume, fara a numara reguli. Nu in sfaturi, nu in multe cuvinte... Acel om mi-a fost tata...
Si am mai realizat... ca astept Craciunul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf