Treceți la conținutul principal

Cavalerismul...

E duminica seara. E tarziu si surfez plictisit pe Facebook, dupa un film foarte bun cu James Bond, Casino Royale, vazut poate a patra oara. A mai trecut o saptamana epuizanta de lucru. Mai e una si vine vacanta. De mult nu am mai astepat sarbatorile de iarna cu asa bucurie in suflet. Stiu ca suna siropos si fals, ca o telenovela cu LaLa Band (nu ca as fi vazut vreun minut din show-ul deja perimat de la ProTv, dar e greu sa nu te fi siderat promo-urile agresive), din partea unuia ca mine, dar e adevarul gol-golut.
Si dau peste un articol minunat de banal despre cavalerismul secolelor trecute care a murit in tanara generatie. Pare un alt material de duzina despre cum cei tineri nu mai stiu valorile de odinioara.
Dar nu asta mi-a suscitat interesul subit sa scriu. E adevart ca muza nu m-a ajuta deloc in ultima vreme. S-a pitit dupa iluzia vietii burgheze poate sau doar m-a abandonat temporar.                                                                  
Cu ochii printre randuri am tresarit si sentimentul de madlene proustiene m-a invaluit nostalgic. Ce ciudati suntem noi oamenii, reactionand aparent fara sens la banalitatile cotidiene si, ca intr-o clipita sa fim aruncati in valtoarea amintirilor...
Si mi-am amintit o conversatie cu un fost elev ce imi spunea de ale inimii, cautand sfaturi la un om care, aparent le stie pe toate, dar se teme cel mai mult de a fi nevoit sa le dea altora... Printre povesti de viata si intamplari cotidiene, printre sorbitul de cafea si muzica proasta din surdina, i-am marturisit ca mie, gestul banal si evident de a oferi unei femei haina, pentru a o proteja de frig, mi-a schimbat viata.

Si apoi am alunecat in timp la ziua friguroasa de... cand muza mea tremura de frig incercand sa fie la fel de draguta ca totdeauna cu niste persoane de altfel foarte putin dispuse la amambilitati. Si firesc, i-am daruit haina, desi erau cred 8 grade afara, si un vant taios, nu din banala politete, nu pentru a epata sau pentru a impresiona o tanara de altfel frumoasa, ci pur si simplu pentru ca altfel nu m-as fi simtit eu insumi.
Si mintea mi-a alunecat mai mult in timp... undeva atat de adanc incat nu am vazut decat chipul tatalui meu...Si... am realizat... am realizat ca intr-o lume de canoane si glamour, de imagine si spoiala... uitam ca nu e nevoie uneori de reguli scrise in carti, in coduri de bune maniere, de postari pe Facebook sau pagini de internet, ca sa fim  cavaler, gentlemen, gentilom... Un fiu de taran, ratacit in Iasi, pasionat de carti de Istorie, de Marin Preda si Phil Collins, de cantatul la chitara, de folk si Phoenix, de muzica populara a Sofiei Vicoveanu, de vinul de casa si tochitura moldoveneasca mi-a daruit un fel de a fi, fara a-i spune pe nume, fara a numara reguli. Nu in sfaturi, nu in multe cuvinte... Acel om mi-a fost tata...
Si am mai realizat... ca astept Craciunul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ziua in care România s-a oprit

Ma uitam cu ochii impaiejeniti de somn la ora matinală de plecat spre serviciu. Încă o zi. La fel. Încă un set de alegeri. Alți 5 ani irosiți. La fel. Voi avea 50 data viitoare si tot un prost va conduce tara… de votanți cu burta goală. Doar ca… cine dracu este asta??!! De unde a apărut? Bine ca a iesit Lasconi. De parca aveam prea multe opțiuni… Covrigarul ala nenorocit, psd-ist, cu Bacul luat oare si cu hainele lui de “om simplu” plimbate cu avioane plătite de țeparii de la Norris, cu amanta care e “apropiata” familiei, cu neamul lui de înavuțiți cu afaceri cu statul, s-a dus dracului!! Ce bine… Dar totuși cine e ăla?? Cine e Călin Georgescu? Si mai ales cum e pe primul loc in preferințele românilor? Să-l fi ratat eu după ce i-am luat pe toți la puricat? Sa fie oare acel Georgescu care se abera pe la un podcast cu idei stranii de Boomer îmbătrînit in New Age? Si avalanșă de informații se revarsă de pe ecranul telefonului.  Si România mea s-a oprit… Urmaresc cuvinte găunoase pline...

Referendumul dezbinarii noastre

#referendumulpentrudefinireafamilieirezolvatoateproblemeleRomaniei BOR ”să investească mai puțin în betoane și mai mult în oameni” Radu Preda S-a terminat. Ne-a terminat. Nu e o victorie pentru nimeni. As vrea sa il pot comenta la rece precum ziaristii Cristian Tudor Popescu, Liviu Avram, Moise Guran, Vlad Petreanu, dar nu simt nici o satisfactie a victoriei bunului simt fata de ura, a civismului fata de autoritarismul vadit al guvernarii PSD-ALDE, a adevarului fata de propaganda sforaitoare si simplista ce inundase Romania, desi nu si-o asumase nimeni. Ma doare sufletul ca adevarata perdanta pentru noi toti, credinciosi habotnici sau de duminica, ca mine, sau doar nepracticanti, este Biserica Ortodoxa Romana BOR. Nu mi-as face griji ca de maine hoarde de atei, homosexuali sau dusmani ai credintei vor iesi la iveala din umbra si vor asalta societatea romanesca… Cred ca esecul referendumului se datoreaza unor cumuli de factori, dintre care cel mai important este ca nu...

Despre dezinformare, cretinism, onoare... si multe altele

E marti seara. E August. Sunt in vacanta. Stiu ca in acest moment toti cunoscutii mei care nu sunt profesori sau elevi ma vor uri. Dar daca pentru ei vacanta mea uriasa este un motiv de invidie, pentru mine este un prilej de a ma relaxa cateva saptamani. Dupa care imi omor timpul citind, plimbandu-ma, urmarind filme... pana o iau de la capat in septembrie, pentru ca inactivitatea asta pe bani putini ma omoara psihic... Asa ca, rutinat, imi verific Facebook-ul, ca (aproape) orice fiinta a secolului XXI, si sunt asaltat de fiinte urate, terne, pe care nu le cunosc, dar pe care reteaua de socializare, dupa un algoritm care imi scapa, mi le prezinta agasant, dupa principiul, probabil, ca daca prietenii mei au dat like unei postari de-a lor, si eu ar trebui sa fiu interesat de nunti, concedii, burti goale, gratare mioritice si multe check-in-uri, variind de la Dubai, la piscinile din Iasi si chiar din satele uitate de lume si PSD. Iar pe mine ma intereseaza sa vad ce fac c...