Treceți la conținutul principal

Calatorind printre stele cu Nolan in turul II al alegerilor

“Once you’re a parent, you’re the ghost of your children’s future.”

Am fost la film astazi. Stiu, azi este despre alegeri, despre Ponta si Iohannis, despre vot si apararea democratiei. Dar dupa o saptamana de peste 58 ore de munca, mi-am sunat unul dintre putinii prieteni pe care ii mai am si m-am grabit spre Iulius Mall. Mi-am dat voie sa ma rasfat.
S-ar putea spune ca un film la cinema nu este o mare branza. Poate ca pentru un film obisnuit, da. Dar vorbim despre un film de Nolan. Trebuia sa fie un evenimet! Astept Interstellar de ceva vreme, de cand am vazut, tot la cinema, Man of Steel. Dar asteptarile mele fata de filmele acestui regizor nu au aparut din neant. Fan al benzilor desenate Batman inca din copilarie, cand colectionam reviste, cu greu, in limba franceza pentru ca in engleza nu găseam pe atunci (si uite asa am invatat eu si limba lui Voltaire), am ramas impresionat de perspectiva “noir”, desi cred ca termenul englezesc “bleak” este mai potrivita, asupra eroului si a universului Gotham City din trilogia The Dark Knight
Nu am uitat “Inception”! Un film eveniment si el, care m-a facut sa inteleg ca dupa Matrix se mai pot face filme cu efecte speciale pe o idee care sa iti spulbere orice imagine conventionala asupra lumii Hollywood-ului.

Am fost la film azi. Nu, nu fac o cronica de film. Sau cel putin nu imi propun. Si nu e cu spoilere. Mai degraba imi vars gândurile, nu, mai bine, sentimentele despre un film-eveniment. Un film lung, de peste 3 ore, care, paradoxal m-a facut sa imi doresc sa fi aflat mai multe despre deznodamant. Care mi s-a parut ca merita cel putin inca jumatate de ora de clarificari. Sau poate nu. Pentru ca o parte a talentului lui Nolan este de a se juca cu ceea ce spune pe jumatate. Probabil a inteles ca si in cinamatografie e mai bine sa lasi loc pentru imaginatia fiecarui spectator. Sunt convins ca multi vor vedea doar un film lung, despre calatorii spatiale si plin de notiuni de fizica cuantica. Dar ghici ce! Exact asta m-a cucerit, deoarece marturisesc ca nu aveam nici o idee concreta despre ce sa ma astept de la aceasta capodoperă cinematografică. Daca urmaresti trailer-urile de la filmele lui Nolan, sunt criptice si pline de poezie si muzica buna.




Mai degraba starnesc frustrari, caci nu stii despre ce va fi cu adevarat acel film, care este ideea centrala, ce aduce nou. Dar recunosc ca efectul la vizionarea filmului este de vis.




Interstelar este o poveste despre valorile care ne fac oameni. Dincolo de tragismul contextului in care se petrece totul, un Pamant bolnav al viitorului apropiat, o lume decadenta, fara speranta, transpare filonul de cutezanta, firea de exploratori a unor indivizi ce par banali ca existenta, dar cu un suflet maret. Este despre dorul de aventura ce ne defineste pe noi ca oameni. Si este despre tradare. Si dragoste care transcede timpul si spatiul si ne face sa riscam totul pentru acel cineva. Si despre minciuna si sacrificii. Si despre faptul ca eroii sunt simpli muritori, victime ale slabiciunilor si pasiunilor lor. Si toate intr-un singur film…

Parerea mea e ca Nolan repeta la nesfarsit reteta de succes de a face filme grandioase, originale ca ideea, dar pastrand obiectivul camerei pe sufletele turmentate ale personajelor. Cred ca ce ma impresioneaza la acest regizor este senzatia de verosimil: ca ceea ce povesteste ar putea fi real, s-ar putea intampla.

M-a facut sa vreau sa redescopar cartile lui Kim Stanley Robinson despre Marte, singurele atat de complexe si cu o tenta de veridicitate care ar putea concura pe hartie acest film minunat.

Now we’re just here to be memories for our kids.”



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…

Dupa 20 de ani. Plus patru

Democracy is two wolves and a lamb voting on what to have for dinner Aveam 10 ani cand s-a intamplat totul. Stăteam culcuşit intr-unul din vechile fotolii pliante din sufragerie, de care era atat de mandra mama, şi citeam Dupa 20 de ani de Alexandre Dumas. E doar  o intamplare că titlul se potriveşte astazi cu ceea ce vreau sa scriu. Atunci eram atat de fericit ca facusem rost de carte, cu greu, imprumutata de la matusa prietenului meu cel mai bun, Bogdan, doamna lucrand la depozitul de carte din Iasi. O adevărata comoara avea in biblioteca, doamna. Si eram cufundat in aventurile unui d’Atargnan mai in varsta, dar inca alaturi de prietenii sai, chiar daca temporar despartiti de intrigile cardinalui Mazarin. Si atunci a inceput totul. Vecinul de la sapte, student la medicina, a navalit in casa la noi, tulburandu-mi lectura, si i-a spus tatalui meu: Domnu Podaru, deschideti televizorul, este Revolutie! Nu-l mai vazusem pe tata atat de precipitat de cand il luasera cei de la Securitate l…