Treceți la conținutul principal

Eu cu cine votez… partea a treia

Technorati Tags: ,

A popular Government without popular information, or the means of acquiring it, is but a Prologue to a Farce or a Tragedy, or perhaps both. Knowledge will forever govern ignorance: And a people who mean to be their own Governors, must arm themselves with the power which knowledge gives.

James Madison

 1828

De obicei imi incep articolele domol, pornind de la o idee secundară, sau o impresie, sau un gând fugar care mi-a intersectat atenţia de curând. E mai plăcut aşa. E ca in acele episoade ale serialului Familia Simpson, care incep cu o excursie sau cu orele de clasa ale lui Bart, şi se sfarşesc cu un accident nuclear sau cu o revolta in masa a orasului. Şi cu o morala.

Dar acum pur şi simplu sunt incărcat de o stare de iritare inutilă, provocată in mod accelerat de asaltul din mass media, privind opţiunea de a vota sau nu duminică. Iar cum regulile democraţiei specifică clar interdicţia de a mai face campanie in ultima zi, discuţia s-a mutat pe net. Mai precis pe Facebook, acel Second Life al României ultimilor câţiva ani de ascensiune fulminanta a telefoniei mobile şi a smartphone-urilor. Firesc, deschid zilnic aplicaţia, de câte ori am o clipa liberă, dar mai ales dimineaţa, la o cafea, sau seara târziu, la un dram de whiskey, aşa ca micul burghez de provincie. Şi in loc să mă delectez cu ce au mai facut foştii sau actualii mei elevi, cu ce au mai postat puţinii prieteni pe care ii am, sau cu newsletter-urile de la GQ, FHM sau Bookaholics, mă văd invadat de o serie de mesaje de propagandă ieftină, pe care imbecilii sau credulii, sau net-hipsterii (văd că e la modă termenul, şi deci mă conformez ca batrânul cronicar “sub vremi”) o propagă cu o viteză invers proporţională cu randamentul intelectual de care se bucură.



Am fost intrebat foarte des, de prieteni şi de elevii proaspăt trecuţi de cei 18 ani legali pentru a deveni cetăţeni, cu cine votez… deşi nu ascund simpatiile mele politico-ideologice. Dar nu pot să răspund direct pentru că a vota este, pentru unul ca mine, o chestiune de credinţă personală. Natura meseriei imi dă o putere foarte mare de a influenţa minţile celor mai tineri, mai ales atunci când ştii să manipulezi cuvintele şi ideile. Insă responsabilitatea este egal de mare. La fel cum nu sunt de acord cu indoctrinarea de orice natură, inclusiv religioasă, in şcoli, cu atât mai mult imi repugnă orice incercare de a aduce in discuţie politica in spaţiul de educaţie. Pur şi simplu politica si educaţia nu au ce căuta impreună.

A nu se confunda insa cu faptul că tinerii aceştia, care se duc la vot mâine, trebuie să inveţe doar Moromeţii, Marea Unire din 1918, să se prezinte intr-o limbă straină, să spună Tatăl Nostru sau să rezolve şirurile lui Fibonacci. Sau cum să se joace cu eprubetele in laborator. Mi se pare mult mai important ca ei să inveţe nişte comportamente şi deprinderi pe care să le folosească mai tîrziu in viaţă. Dar una este să ii inveţi cum să citească printre rândurile unui text, inclusiv politic, să inţeleagă că stânga şi dreapta politică nu au de a face cu direcţia in traficul politic sau cu mâna cu care… vor lua sau nu o sacoşă electorală, şi alta este să ii spui cu cine să voteze. Sau sa nu voteze.
Au trecut ceva ani peste mine, ceva experienţe şi foarte multe lecturi specifice, ca să nu inteleg că democraţia este o jucărie, in mâna unui grup restrâns de oameni bogaţi şi influenţi, pe care o flutură la 4, 5 sau 7 ani in faţa milioanelor de oameni ce trăiesc de pe o zi pe alta, intoxicaţi de ştiri neimportante, de show-uri de televiziune ca Românii au talent sau Factor X, de telenovele turceşti sau latino-americane, de muzică ieftină, cu versuri idioate şi pline de truisme, de cancan.uri tv şi de chiloţii Biancăi Drăguşan. Sau de elocinţa lui Gigi Becali.
NU VOTA! Şi atunci trebuie să accepţi să traieşti cu gândul că milioanele de concetăţeni pensionari, şomeri eterni, bugetari, care plimbă trei hârtii intre 5 birouri, şi “fermieri” ce ară pământul cu pluguri de pe vremea dacilor, şi care işi construiesc case pe malul apelor, ca să fie inundaţi in fiecare an, şi să îşi bea amarul in carciume, in timp ce jandarmii se străduiesc să facă diguri cu saci de nisip, toţi aceştia şi mulţi alţii cu şcoala neterminată şi plini de suficienţă personală vor vota pentru un kil de zahăr, de ulei  sau altceva, frumos ambalate intr-o găleată electorală, “că e mai practică”.



VOTEAZĂ! Şi atunci trebuie să accepţi gandul că eşti printre puţinii care vor să creadă că vor schimba ceva, dar realitatea este că cei enumeraţi mai sus te bat cu numărul şi experienţa electorală “la găleată”!

ANULEAZĂ VOTUL! Şi se va găsi cineva să il valideze, intr-o formă sau alta, conform principiului stalinist “nu contează cine şi cum votează; contează cine numără voturile!”

Să mai crezi in personaje providenţiale, care vin să salveze o ţară, un Cuza? Cât de naiv să fii… ca să nu spun imbecil, că, de, sunt un Domn… Cuza e doar un mit frumos ambalat, un om de stat remarcabil, care a căzut pradă propriilor slăbiciuni. Nu e suficient un preşedinte care se dă pe sticlă specialist aproape in orice, aproape in fiecare seară, cu un limbaj aproape suburban, mitocanesc şi total neinspirat?!
Să ii votăm pe cei tineri! Pe “tânăra” blondă de 40 de ani, prospăt divorţată de un magnat, care se pozează in blugi mulaţi pe plajă şi o arde trendy pe Facebook şi pe blog. Sau pe tânăra “speranţă” a ţării, sau a lui tăticu, care ne bolboroseşte printre buze siliconate de raţă despre “eşece” şi “succesuri” la Bruxelles!?
Să votăm intelectuali! Ca cei care, universitari fiind, au ajuns la SIE şi apoi in fruntea guvernului şi care intraţi in politică pe mila unor baroni locali din celălalt capăt al ţării, dovedesc la televizor constant o imensă capacitate de a vorbi mult, fără să spună nimic. Dar cu mulţi de EU printre buze.
Să votăm guvernul! Condus de un personaj simpatic de… plagiator!



Pot fi acuzat de defetism. Că sunt pesimist…. Dar nu sunt deloc aşa… sunt doar un cetăţean, un burghez/intelectual de buzunar, şi descriu lumea aşa cum o văd Eu. Nu neapărat este cea reală. Poate că totul este minunat in această ţară care e in tranziţie permanentă de 24 de ani, cu aceiaşi politicieni şi aceleaşi mesaje electorale prăfuite. Si aceleaşi găleţi electorale. Dar asta nu inseamnă cu nu simt că trebuie să fac ceva.


Dar asta este treaba Mea. Şi a fiecăruia. Nu permit nimănui să imi dea lecţii de civism. Şi nu-mi permit să spun eu cu cine trebuie să votezi. Sau dacă să votezi. Sau nu. Este treaba Ta.

PS

Tot e la moda sa postezi citate pe o poza, ca sa poata intelege si unii

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…

Dupa 20 de ani. Plus patru

Democracy is two wolves and a lamb voting on what to have for dinner Aveam 10 ani cand s-a intamplat totul. Stăteam culcuşit intr-unul din vechile fotolii pliante din sufragerie, de care era atat de mandra mama, şi citeam Dupa 20 de ani de Alexandre Dumas. E doar  o intamplare că titlul se potriveşte astazi cu ceea ce vreau sa scriu. Atunci eram atat de fericit ca facusem rost de carte, cu greu, imprumutata de la matusa prietenului meu cel mai bun, Bogdan, doamna lucrand la depozitul de carte din Iasi. O adevărata comoara avea in biblioteca, doamna. Si eram cufundat in aventurile unui d’Atargnan mai in varsta, dar inca alaturi de prietenii sai, chiar daca temporar despartiti de intrigile cardinalui Mazarin. Si atunci a inceput totul. Vecinul de la sapte, student la medicina, a navalit in casa la noi, tulburandu-mi lectura, si i-a spus tatalui meu: Domnu Podaru, deschideti televizorul, este Revolutie! Nu-l mai vazusem pe tata atat de precipitat de cand il luasera cei de la Securitate l…