Treceți la conținutul principal

Despre viata si film I

He is looking at you, Kiddo!  (Casablanca, 1942)
M-am ferit pana acum sa abordez probleme mai sensibile, precum cele de suflet. Precum relatiile interumane. Precum sentimentele… Nu pentru ca nu as avea puterea sa o fac, sau talentul de a asterne ganduri pe eterul internetului… la urma urmei fiecare dintre noi are o poveste de spus, o experienta de viata de impartasit, o durere de ascuns, un vis de indeplinit. Mai degraba pentru ca demult, am decis sa ma comport ca un matur inainte de vreme. Nu spun sa ma maturizez, pentru ca e un proces prea lent pentru ca noi, cei care il traim sa il putem observa…
Teoria rolurilor spune ca toata viata ne asumam ipostaze tipologizate, in functie de etapele in care ne aflam. Cand esti elev, te comporti ca unul: chiulesti, inveti, minti, porti uniforma, o urasti, fumezi sau nu, te imbeti la petreceri ca sa epatezi in fata amicilor si mai ales a fetelor, care au ca unic reper de atractivitate la sexul opus neobisnuitul, exageratul. Apoi, ajuns student trebuie neaparat sa experimentezi… totul. Petreci toata ziua in activitati sociale (un fel elegant de a spune baruri), lipsesti la cursuri si pe cat posibil la seminarii. Incerci sa rupi pisisca in doua in sesiune, luand cafea si energizante, te plangi de Rere-uri. Petreceri, relatii “fugitive”, ba chiar “accidentale”, dorinta de a trai totul deodata ca si cum viata ar fi pe sfarsite… Si ai vrea sa prelungesti aceasta stare… unii mai norocosi prind o bursa pe alte meleaguri si simt gustul dulce amar al unei alt fel de vieti.
Apoi te trezesti ca ai o diploma si cauti cu disperare un loc de munca. Il gasesti, te obisnuiesti cu el, dar vezi ca prietenul castiga mai mult, are masina mai mare, intretine un anturaj mai numeros. Si vrei mai mult, si schimbi joburile sau nu, depinde de cum merge economia, care nu prea merge, si inca traiesti cu parintii si ai vrea locul tau si masina ta si ceasuri si haine scumpe de firma si te lupti sa le ai pe toate si unii nu reusesc nici atat.
De ce facem toate acestea? Pentru ca undeva, in subcostientul colectiv, s-au inserat aceste tipologii ale existentei. Si daca totul a inceput candva, cu primele randuri scrise despre povestile de dragoste si de arme ale lumii, cu secolul douazeci filmul ne patrunde insiduos in vietile mizere proiectandu-ne destine prefabricate. Nu vreau sa demitizez lumea filmului, care e un altfel de drog, o altfel de visare, dar simt cum ajungem sa traim ca in pelicule, negand constant acest lucru. Replica favorita cu care ne mintim constant este “dar ce te crezi in filme?”
Da. Traim filmele pe care le digeram comfortabil in fata televizorului sau si mai comfortabil in cinematografe 3D. Si uitam sa incercam sa ne scriem propriile povesti. Daca iubim, trebuie sa iubim patimas ca in filme. Daca ne despartim, trebuie sa suferim ca la cinema. (femeile mancand ciocolata, iar barbatii inecandu-se neaparat in paharul de whisky) Daca suntem prinsi in conflictele clasice datorie-onoare, e necesar sa retraim Ratiune si Simtire. Ne lipseste indrazneala de a vedea dincolo de perdeaua de fum intoxicanta a acestui tip de existenta.
Un scriitor mie foarte drag, Mircea Eliade, incerca sa ofere si alternativa acestei realitati cotidiene care ne-a facut sa uitam in miracol si magie… Nu vorbesc de practicile vrajitoarelor de doi bani de la colt de strada si televizor… ci de acel sentiment inexplicabil care te face sa vezi deodata lumea intr-o alta lumina, mai energica, mai plina de viata.
Probabil sentimentul este cel mai apropiat de atunci cand ne indragostim sau cand iubim pe deplin pe un altul. Dar e mai mult decat atat. E o senzatie de inaltare dincolo de micimile vietii cotidiene care nu fac altceva decat sa ne traga inapoi spre tiparele existentiale cu care ne imbatam zi de zi. Putini sunt norocosii care trec prin astfel de clipe. Sunt si mai putini cei care traiesc zi de zi in acest mod. Pentru ca noi oamenii suntem setati sa ne cautam toata viata fericirea, telul final pe care iluministii secolului al XVIII-lea l-au identificat pentru fiinta umana.
Din nefericire, intoxicati de mirajul filmelor din jurul nostru nu putem crede ca ceee ce cautam nu se regaseste in rolurile prefabricate in care convietuim…si sfarsim prin a ne cufunda in letargia lor…
……

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf