Treceți la conținutul principal

Frunza lui Udrea. La Busteni

Ca multi dintre concetăţenii mei am purces la drum cu masina incarcata cu o jumate de apartament (ca de, asa e cu un copil mic) pe şoselele patriei spre munte. De ce la munte? Pai, la mare mai fusesem anul acesta cu ala micu si apoi am vrut varietate. Si am parte de ea cu duiumul acum... Un alt motiv a fost oportunitatea oferita de un vaucher. 

Pe drum, nimic nou. Desi gps-ul imi estima corect probabil timpul de 3 ore jumatate din Bacau, totusi realitatea din trafic e alta. Am strabatut un sirag nesfarsit de localitati ramase in evul mediu, pline de carute si oameni ebrietati, cu limita de 59km pe ora. Stiu ca e 50 dar imi incerc norocul. L-as mai fi tentat cu un kilometraj mai mare dar calitatea drumurilor comunele combinata cu hazardul tipic romanesc (pisici, caini,  copii nesupravegheati, babe atemporale sau betivi ratacitori) m-au temperat. Cand am fost la mare, in mai, am incalcat toate regulile de circulatie, dar m-am incadrat in timpul afisat de gps. Acum oricat m-am straduit, nu am putut... 

Stiti acea frustrare a celui care este silit sa stea in spatele unui Renault antic din Vaslui, care merge cu 40 la ora, cand de fapt limita este de 60? Nu?!... Eu o stiu... mai ales ca sunt un sofer echilibrat. Nasul meu de cununie rade de mine spunand ca sunt singurul care respecta codul rutier.... ei, acum l-as fi împuscat pe vasluian. Insa cum trebuie sa ne comportam civilizat l-am injurat de tot neamul lui. Si apoi guvernul. Si normal pe Basescu... ca e la moda...

Va veti intreba de ce nu l-am depasit. Pentru ca nu aveam pe unde. Drum european... 2 benzi. Weekend. Plin pe sensul meu. Plin pe sens opus. Si pana la mojicul de Vaslui mai era un card de masini ce mergeau aproape bara la bara... Abia in serpentinele de pe Oituz l-am depasit ca la raliu pe exterior... m-a costat multa benzina, dar am trecut si i-am aratat cu degetul... frumusetile peisajului...

După ce am recuperat prin Covasna, m-am impotmolit la 1.7 km de destinaţie: Busteni. Cele 6 minute le-am parcurs in 43... Nu esti sofer daca nu experimentezi ambuteiajul de weekend de Valea Prahovei...

La destinatie, hotel de 3 stele, foarte frumos. Cu priveliste de milioane. Curat. Amenajat cu putin bun gust. Parcare proprie. Nu imi vine nici acum sa cred.
Dar cum nu poti sa le ai pe toate, nu are restaurant. Asa ca depindem de oferta locala. 

Si aici socul. Nu prea ai unde. Si acolo unde gasesti ceva arata ca birtul comunal din vreamea Impuscatului.

La capitolul distracţie Busteni e mort vara. Cel putin din perspectiva unui parinte cu un copil mic. Te poti da cu Jeepul-1milion de persoană. Sa te urci cu telescaunul pe Kalinderu-atunci cand functioneaza... si sa urci cu telecabina la Babele. Nu am gasit-o pana acum... dar o mai caut.

Recunosc insa ca nu ai cum sa ratezi frunza lui Udrea, așezată pe tablite deja ruginite sau pe bannere ingalbenite, care te invita sa descoperi "gradina Carpatilor". Insa nu am descoperit până acum telecabina...darămite o grădina carpatina...
Am descoperit insa altceva, datorita programului fostului ministru al dezvoltarii regionale: Busteni Fun Park. O ragalie de tobogan pe sine, un fel de rollercoaster autohton de 100m lungime. Si era o coada la el.... Probabil ca este foarte cautat. Dar mai degraba se citea pe fetele oamenilor de la rand disperarea de a face totusi ceva amuzant, in statiunea asta, dintr-o tara uitata de lumea civilizata... 

Ce folos de peisajul magnific, cand totul in jur pute a ieftin... Si Alpii sunt frumoşi... si nu au nevoie de o frunza sa ii promoveze... O frunza abia acoperea pudic pe Eva in picturile renascentiste. E greu de crezut ca poate acopri mizeria si incompetenta autohtona... Si apoi cu o frunza...nu se face primavara... sau turism...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…

Dupa 20 de ani. Plus patru

Democracy is two wolves and a lamb voting on what to have for dinner Aveam 10 ani cand s-a intamplat totul. Stăteam culcuşit intr-unul din vechile fotolii pliante din sufragerie, de care era atat de mandra mama, şi citeam Dupa 20 de ani de Alexandre Dumas. E doar  o intamplare că titlul se potriveşte astazi cu ceea ce vreau sa scriu. Atunci eram atat de fericit ca facusem rost de carte, cu greu, imprumutata de la matusa prietenului meu cel mai bun, Bogdan, doamna lucrand la depozitul de carte din Iasi. O adevărata comoara avea in biblioteca, doamna. Si eram cufundat in aventurile unui d’Atargnan mai in varsta, dar inca alaturi de prietenii sai, chiar daca temporar despartiti de intrigile cardinalui Mazarin. Si atunci a inceput totul. Vecinul de la sapte, student la medicina, a navalit in casa la noi, tulburandu-mi lectura, si i-a spus tatalui meu: Domnu Podaru, deschideti televizorul, este Revolutie! Nu-l mai vazusem pe tata atat de precipitat de cand il luasera cei de la Securitate l…