Ma uitam cu ochii impaiejeniti de somn la ora matinală de plecat spre serviciu. Încă o zi. La fel. Încă un set de alegeri. Alți 5 ani irosiți. La fel. Voi avea 50 data viitoare si tot un prost va conduce tara… de votanți cu burta goală. Doar ca… cine dracu este asta??!! De unde a apărut? Bine ca a iesit Lasconi. De parca aveam prea multe opțiuni… Covrigarul ala nenorocit, psd-ist, cu Bacul luat oare si cu hainele lui de “om simplu” plimbate cu avioane plătite de țeparii de la Norris, cu amanta care e “apropiata” familiei, cu neamul lui de înavuțiți cu afaceri cu statul, s-a dus dracului!! Ce bine… Dar totuși cine e ăla?? Cine e Călin Georgescu? Si mai ales cum e pe primul loc in preferințele românilor? Să-l fi ratat eu după ce i-am luat pe toți la puricat? Sa fie oare acel Georgescu care se abera pe la un podcast cu idei stranii de Boomer îmbătrînit in New Age? Si avalanșă de informații se revarsă de pe ecranul telefonului. Si România mea s-a oprit… Urmaresc cuvinte găunoase pline...
Și nu știu exact cum, dar parcă am nimerit într-un club de sexagenare cu stagiul făcut la CFS Iași. Piesa? Ok. O comedie de moravuri soft, cu glume multe și bine dozate, majoritatea bazate pe umor de limbaj, cu evidente conotații sexuale. Dar nu sunt critic de artă. Și sincer? Mi-a plăcut. Mult mai mult decât să pierd vremea pe Netflix uitându-mă la o comedie “cool” cu adolescenți care se duelează în școli private… la poker. (Nu înțeleg cum, nici în filme, nu scapi de propaganda agresivă a caselor de pariuri – jur că tot serialul părea o lungă și anostă reclamă la Betano.) Dar divaghez. În general, când mergi la teatru și te așezi tacticos pe scaun, începi să scanezi mental și vizual sala: ce lume bună mai bifează prezența culturală mondenă? Profesori universitari, doamne în etate cu aer respectabil, studente cu ochelari și pretenții sofisticate, ceva VIP-uri locale… Și, dintr-o dată, te simți nu doar cuprins de magia teatrului, ci și de importanța lui în ecologia culturală a ora...
E marti seara. E August. Sunt in vacanta. Stiu ca in acest moment toti cunoscutii mei care nu sunt profesori sau elevi ma vor uri. Dar daca pentru ei vacanta mea uriasa este un motiv de invidie, pentru mine este un prilej de a ma relaxa cateva saptamani. Dupa care imi omor timpul citind, plimbandu-ma, urmarind filme... pana o iau de la capat in septembrie, pentru ca inactivitatea asta pe bani putini ma omoara psihic... Asa ca, rutinat, imi verific Facebook-ul, ca (aproape) orice fiinta a secolului XXI, si sunt asaltat de fiinte urate, terne, pe care nu le cunosc, dar pe care reteaua de socializare, dupa un algoritm care imi scapa, mi le prezinta agasant, dupa principiul, probabil, ca daca prietenii mei au dat like unei postari de-a lor, si eu ar trebui sa fiu interesat de nunti, concedii, burti goale, gratare mioritice si multe check-in-uri, variind de la Dubai, la piscinile din Iasi si chiar din satele uitate de lume si PSD. Iar pe mine ma intereseaza sa vad ce fac c...