Treceți la conținutul principal

Despre profesorat

Acum câteva zile mă gândeam să scriu despre părerea mea faţă de elevi şi actul educaţiei. Dar una dintre eleve mi-a solicitat pentru revista şcolii câteva răspunsuri care dezvăluie ceva din ceea ce simt pentru vocaţia de profesor.

1. Sunteți unul dintre profesorii cei mai apreciați din liceul nostru. Îmi puteți spune ce v-a determinat in alegerea acestei meserii?

Deşi nu pot spune că îmi face mare plăcere să recunosc acest lucru, pentru ca aş fi preferat să fi avut alte talente, mult mai bine remunerate, sunt făcut pentru această meserie. Știu, pot părea arogant, prea plin de sine, dar realitatea este că am vocaţie pentru acest lucru: pur si simplu nu ştiu să fac altceva mai bine şi chiar să îmi şi placă. Am încercat, aşa cum am mărturisit-o adesea public, să fac şi altceva în viaţa: am lucrat temporar într-o fabrică, pe vară, în timpul liceului (experienţă, recunosc “traumatizantă”), am încercat in facultate, şi chiar după, unele activităţi economice, relativ bine remunerate, dar am descoperit că nu îmi place şi nu mă pricep, oricât de mult m-aş fi străduit. Şi m-am străduit... Eu sunt adeptul luptei până în ultima clipă, cam ca turcii la Plevna, atunci când încerc ceva în viaţă, deoarece ulterior vreau să pot dormi cu conştiinţa împăcată că nu am abandonat la primul semn de greutate. Dar când a fost să trag linie, am rămas cu profesoratul.

2. Consider ca a lucra cu mintea umana este poate unul dintre lucrurile cele mai grele de realizat. Ce va motivează sa continuați?

Cred că am avut marea şansă să fiu înconjurat de mari profesori, mai apoi de colegi cu mult mai multă experienţă, încă din timpul facultăţii şi ulterior la catedră, în acest liceu, fapt care mi-a deschis, de timpuriu, perspectiva că nu doar modul în care predăm, ci şi cel în care ne comportăm şi vorbim tinerilor influenţează, în mod real, comportamentul lor. Poate că nu pot să schimb lumea, dar măcar pot să ajut pe oamenii maturi de mâine să gândească cu adevărat liber, să ia decizii şi să trăiască cu inevitabilele consecinţe... mai ales că nu mi-am propus explicit acest ţel. Mintea umană este foarte delicată şi este mai bine să laşi pe posesor să o formeze. Ca profesor pot să ofer elevului mijloacele şi metodele cum să îşi atingă maximul de performanţă. Sunt convins că indiferent de IQ-ul oricărei persoane sunt aptitudini, talente, avantaje pe care le poate descoperi singur şi utiliza. Trebuie doar să încerce.

3. In opinia mea si a multor altora, sunteți un model demn de urmat. Ne puteți dezvălui care sunt principiile după care va ghidați viața?

Nu face altcuiva ceea ce nu îţi place. Ca să te respecţi trebuie să înveţi să respecţi pe celălalt. Sunt lucruri simple, multe, sfaturi din popor, pe care le-am învăţat de la părinţi, oameni cu educaţie medie, dar cu mult bun simţ. Mult bun simţ.

4. Nu putini sunt elevii care va considera un profesor si un om extraordinar, ceea ce duce la o relație deschisa elev-profesor. Care ar fi celelalte aspecte ce mențin aceasta relație cu elevii?

Eu îmi respect elevii. Ştiu că pentru marea majoritate dintre ei pare incredibil. Dar să nu confunde notele sau ironiile, uneori recunosc sarcasmul caustic, cu un comportament dur, arbitrar. Nu îmi place proasta creştere. Dacă se respectă conduita şi limbajul de “bon ton”, sunt pâinea lui Dumnezeu. Adesea le spune elevilor că “Dracul nu este atât de negru pe cât pare. Este cenuşiu...”. Este o nuanţă... Şi apoi, dacă stabilim, de comun acord, nişte reguli şi limite ale comportamentului reciproc, inclusiv un sistem de notare, eu sper că e de la sine înţeles de ce îmi menţin principiile faţă de elevi.

5. Mulți elevi, ba chiar si unele doamne profesoare va caracterizează ca fiind "singurul profesor ce pune doi cu zâmbetul pe buze". Ce părere aveți despre acest lucru?

Da. Interesant subiect. Mă abţin de la comentarii. De fapt, cred că răspunsul îl dau adesea prin orele mele: nu eşti un elev “normal”, dacă în toţi anii de şcoală nu ai luat şi o notă cu adevărat mică. Sunt vorbele unui mare om, astăzi dispărut prematur dintre noi, profesorul de Chimie Martinuş, de la Liceul Internat, azi Colegiu, “C. Negruzzi”. Am avut privilegiul de a-i fi elev 4 ani minunaţi, timp în care a reuşit nu să mă facă să îmi placă un obiect prea greu pentru gusturile mele de liber-cugetător, ci să particip la olimpiade, dar să îmi şi accept limitele cunoştinţelor. E uşor să crezi că le ştii pe toate, când zburdă hormonii adolescenţei. Este mai greu să recunoşti relativitatea cunoştinţelor tale.

6. Mai mult ca sigur, in meseria dumneavoastră aveți de-a face zi de zi cu indiferenta si comportamentul neadecvat al unora dintre tineri. Care credeți ca sunt motivele pentru care majoritatea elevilor se poarta astfel?

Pot părea brutal în afirmaţii, dar 80% din acest comportament se datorează educaţiei de acasă. Poţi vedea cu ochiul liber pe cei din familii bune, şi nu mă refer la cele cu stare, ci la cele care au ştiut să îşi formeze copii. Mai sunt şi elevii care, în ciuda problemelor de acasă, dau semne că ar vrea altceva de la viaţă. Ceva ce înseamnă mai bine. Dar în acelaşi timp, dacă majoritatea lor nu conştientizează că doar ei pot schimba ceva la modul în care sunt priviţi de adulţii din jur, nu vor ajunge prea departe. Teribilismul. Pot să îl înţeleg până la un punct. Violenţa verbală sau fizică, mitocănismul, mahalaua, NU. Anturajul te formează şi el, dar să nu se uite că tu alegi anturajul şi numai tu, nu anturajul pe tine. Pare un clişeu de film de duzină, dar trebuie să ai grijă să îţi urmezi interesele proprii şi nu ale gloatei cu care uneori te aduni. Dar ...

7. An la rând generațiile se schimba. Ne-ați putea împărtăși părerea dumneavoastră despre aceasta?

Oricine poate. Este in firea lucrurilor. Atâta vreme cât am să mai pot înţelege lumea în schimbare din jur şi să mă adaptez, voi fi fericit. Şi apoi încerc să răspândesc în rândurile elevilor arta compromisului. Dacă vrei ceva de la viaţă, mai trebuie să accepţi şi o reducere a aspiraţiilor. Nefericirea vine când doreşti orbeşte ceva de la adulţi, fără să oferi şi un feed-back. Vrei ca mama să te lase la munte cu prietenii. Fă ceva ca să meriţi câştigarea unei astfel de încrederi. Când tinerii vor înţelege că părinţii nu se pot comporta decât ca nişte părinţi, vor depăşi limita suferinţelor şi frustrărilor personale. La fel şi cu profesorii. Noi nu ne putem comporta decât ca nişte profesori, iar elevii doar ca nişte elevi. Pare un truism, dar este doar teoria rolurilor. Câtă vreme nimeni nu îşi încalcă locul, totul este minunat.

8. Noi, elevi, avem o curiozitate mare. De ce nu va place culoarea "ROZ"?

Chiar vreţi să dezvălui totul? Şi atunci unde mai este misterul?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au