Treceți la conținutul principal

De Ziua Mea

Nu este un mare mister. Data. Nu am ascuns-o niciodată, dar nici nu am fluturat-o in faţa cuiva… Este doar o data. Nici măcar una cu rezonanţă istorică: doar greva de la Lupeni din 1933 s-a consumat pe această cifra relativa rotundă din Februarie.

Am aflat azi cât de nocivă este intoxicarea cu informaţie la TV: profesorii trebuie să stea la şcoala 8 ore pe zi ca ceilalţi, şi să-şi pregătească lecţiile şi să corecteze lucrările în cancelarie. Aş vrea să o văd şi pe asta – 60 de profesori înghesuiți într-o încăpere de 30+35 persoane, concentrându-se să fie atenţi la cărțile din care îşi fac lecţiile, la bareme de corectare şi tot tacâmul… De ce se pun boii înaintea căruţii? A mia oară… performanţă nu se face cu formalism, ci cu resurse. profesorul este o resursă, ca şi elevul, ca si videoproiectorul, sala de clasă etc. Dar sa nu abuzăm de una pentru a ascunde lipsa materială. Şcoală nu se face doar cu sufletul, ci şi cu bani. Mai ales cu bani. Dacă am avea birouri, laboratoare nu am mai sta ca bovinele cu rândul să ne facem treaba… Dar să nu uităm ca aceiaşi imbecili din guvern introduc grupa pregătitoare obligatorie, într-o ţară în care părinţii se calcă efectiv în picioare pentru un loc la grădiniţă…

Apoi am aflat că se vor cheltui bani pe cursuri de formare a elevilor şi profesorilor pentru a combate fenomenul de şpagă. Elevii vor învăţa că a oferi un buchet de flori cuiva este şpagă, inclusiv de 8 martie. Oare idioţii ăştia care ne conduc nu au ceva mai bun de făcut, ca de exemplu, chiar să ne conducă, decât să taie banii la căini, când dacă ar da un ban înapoi profesorilor, aceştia ar deschide codul bunelor maniere şi le-ar citi, pe gratis, elevilor ce înseamnă cu adevărat şpagă. Şi corectitudinea vine din partea celor care fură pe faţă în Parlament un vot pe Legea Pensiilor…

Am mai aflat că tinerii din ziua de azi confundă teribilismul cu violența gratuită, hormonii cu sensul vieţii. Ajung să mă întreb, oare am îmbătrânit atât de tare… că nu mi se pare…. Ce s-a întâmplat cu ironia, cu umorul, cu finesurile… sau generaţiile noi sunt atât de reduse încât nu mai văd decât puterea pumnului? Chiar viaţa lor se învârte doar între fumat, sex, etnobotanice, înjurături şi palme? Ce s-a întâmplat cu rock’n’roll-ul?

Apoi am aflat că fără curent electric şi internet, elevii nu-şi mai pot face temele… doamne ferește să mă întrebe unul de vreo carte….

Apoi am aflat că există idioţi în trafic care nu știu ce e aia semnalizare…

Apoi am aflat că sunt mai mulți decât mă așteptam…

Iar mai târziu am aflat cât de frig este afară, in timp ce mă deplasam spre o ședință, unde o colegă m-a asasinat cu plictiseala şi blazarea cu care a prezentat un material…

Spre final am aflat că după ora 20.00 nu mai găsești loc de parcare, decât pe malul Bahluiului…

Sunt obosit, chiar şi după gura de red-bull, care probabil mi-a “omorat” recent rinichii… Dar sunt fericit. Am o familie, numeroasă, am prieteni, puţini dar buni, am colegi, inimoşi dar şi ranchiunoşi, am copii/adolescenți care mi-au urat un La mulți ani!

La sfârşit de zi este tot ce contează…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

Calatorie prin (diversitatea din) Portugalia. Jurnal de Curs

Ziua 1 Duminica  Sosirea am ajuns la locul de intalnire cu 15 minute inainte. Ploua intens, dar am reusit sa ma adapostesc pe terasa pentru fumat din fata hotelului boem, dar mic, inghesuit si intunecat. In interior, multi oameni zambitori, unii angajati in discutii. Recunosc franturi de flamanda, germana, maghiara si greaca. Sporadic, printre zambete politicoase, se strecoara si engleza. Am senzatia unui Babel nedesavarsit, dar totodata a unei curiozitati evidente, deoarece nimeni nu pare a sti pe nimeni, si toata lumea nu stie cum arata trainerii.ajunsi la locul de desfasurare a primului curs, trebuie sa admit ca trainerul, Wim, mi-a cucerit instant increderea prin dezinvoltura si o engleza cursiva si accesibila. Prezentarile individuale au fost pe informatii de baza privind istoria tarilor noastre. Mi s-a confirmat inca o data, cu amuzament, cum ungurii sunt nostalgigi dupa o realitate istorica mistificata dupa 100 de ani de la Trianon. Insa nimeni nu stia nimic de Romania. Doar ca e…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…