Geopolitica si ecologia

Intr-una dintre cele mai cunoscute serii de romane ştiinţifico-fantastice, Fundația, Isaac Asimov imagina o ştiinţă nouă, rezultatul aplicării unor formule matematice complexe la dezvoltarea istorică a omenirii, o îngemănare a istoriei şi matematicii, psihoistoria, in scopul de a putea prezice comportamentul maselor, ca o soluţie de a preveni un dezastru al civilizaţiei umane. Desigur că ideea sa nu se deosebeşte cu mult de aspiraţia inerentă fiinţei umane de a-şi cunoaşte destinul, dar uneori, acesta este predictibil, chiar şi in lipsa unor formule stricte, precum cazul viitorului ecologic al acestei planete. Şi aceasta doar prin observaţii şi comparaţii de bun simţ, evidente şi unui ochi mai puţin experimentat. Orice copil sau adult din ziua de astăzi, cu un minim de educaţie şi de acces la informaţie, este conştient de abisul către care se îndreaptă civilizaţia umană, in următoarele secole, în cazul în care nu se vor lua masuri concrete de protejare a mediului înconjurător.

Scopul articolului de faţă nu este de a prezenta un mesaj alarmist, o viziune apocaliptică a lumii viitorului apropiat, ci de a surprinde câteva similitudini între două domenii ale cercetării, aparent fără conexiuni directe, ecologia şi geopolitica, ambele însă cu pretenţii disimulate de futurologie. După cum afirma Jacques Bainville, fin observator al relaţiilor internaţionale la 1919, „esenţa politicii consta în a prevedea”. În acest sens, informaţiile pe care ştiinţa ecologiei le poate furniza factorilor politici pot contribui în mod real la actul decizional al puterii. Altfel spus, unul dintre elementele fundamentale în definirea comportamentului politic al unei comunităţi sau, extrapolând, al statelor, este cel al mediului şi al climei şi de aceea trebuie să devină un punct de referinţă în geopolitica actuală.

Istoricul german Friedrich Ratzel (1844-1904), încercând să găsească o explicaţie la diferenţele dintre nivelul de dezvoltare al continentului african şi cel prezent în emisfera nordică, cu precădere spaţiul european, identifica în mediul înconjurător principala sursă a decalajului. Între-un exerciţiu aproape de imaginaţie, el descria eforturile de adaptare ale strămoşilor umani din nordul temperat, într-o continuă luptă pentru supravieţuire cu resursele avute la dispoziţie. Doar simpla schimbare climaterică de peste an, determinată de anotimpuri, a împins comunităţile primitive către arta măsurării timpului, pentru a putea ţine evidenţa migraţiilor turmelor de animale, a momentului prielnic al coacerii şi culegerii fructelor, iar mai târziu, odată cu descoperirea agriculturii, pentru a nu pierde momentele însămânţării şi recoltării cerealelor. Mai mult, anotimpul geros de iarna şi lipsa resurselor de hrană şi încălzire, i-a forţat pe aceeaşi oameni nordici la inventivitate, pentru a putea prezerva hrana şi strânge provizii în locuri ferite de intemperii şi prădători. Pe de altă parte, comunităţile africane, trăind într-o zonă a cornului abundenţei, în privinţa resurselor de hrană, intr-o monotonie climatică aproape zilnică, mai ales în zona ecuatorială, cu teama permanentă de prădători mari, au fost mai puţin predispuse la avans tehnologic şi inventivitate.

Aceste idei, de inspiraţie darwinistă, privind evoluţia istorică diferenţiată a omenirii, ale celui care a devenit părinte fondator al noii ştiinţe numite geopolitica, îşi au partea lor de adevăr, chiar dacă au condus la exagerări ideologice: naziştii, de exemplu, se vor folosi de astfel de teorii pentru a justifica necesitatea lebensraum-ului (spaţiul vital), dar şi ideea de rasă superioară. Dincolo de aceste derapaje interpretative, Ratzel a surprins impactul mediului asupra dezvoltării statelor, definindu-şi noua disciplină, geopolitica, drept „ştiinţa care se ocupă cu analiza statului din punct de vedere al instinctului de expansiune, izvorât dintr-un complex de temeiuri mai ales geografice”.

Însă mediul nu a influenţat doar gradul de dezvoltare al statelor sau tendinţele de agresivitate ale acestora, ci chiar şi religia. Monoteismul s-a dezvoltat într-o regiune aridă, secetoasă, care a impus o altfel de atitudine faţă de forţele mediului înconjurător şi un altfel de comportament social: monoteismul iudaic, cel creştin şi cel islamic au un areal geografico-climatic comun, al Orientului Mijlociu. Chiar şi scurta experienţa monoteistă a lui Amenophis al IV-lea, din Egiptul Antic al mileniului II î.Hr., se produce într-o epocă de deşertizare a văii Nilului. Mai ales Islamul, născut printre triburile nomade deşertice din Arabia, a produs o atitudine expansionist-războinică, chiar de la primele sale trăiri religioase, de după dispariţia lui Mahomed, în secolul al VI-lea d.Hr. Ea a avut drept consecinţă apariţia Marelui Califat Arab, o stăpânire politică întinzându-se din Spania până la porţile Chinei, în zona afgană, şi o răspândire a religiei dincolo de India, până în Indonezia de astăzi, în mai puţin de două-trei secole.

Marile migraţii barbare s-au produs pe fondul răcirii climei din Nordul Europei şi Asiei, forţând triburile germanice ale goţilor să migreze spre sud-est, iar pe huni spre vest. Explozia sporului demografic din Europa secolului al XIX-lea, pe fondul revoluţiei industriale şi a îmbunătățirii condiţiilor de viaţă, a forţat migraţia populaţiei către America şi alte zone mai puţin locuite şi a condus la un nou val al colonialismului european. Competiţia marilor puteri pentru resurse naturale, îndeosebi petrol, a contribuit la declanşarea a două războaie mondiale.

Exemplele pot continua, dar elementul comun al tuturor este că multe dintre marile fenomene istorice, antrenând mase enorme de oameni, cu consecinţe multiple, uneori devastatoare, s-au născut şi din factori care au scăpat controlului omului, pe fondul necunoaşterii mediului înconjurător. Însă de la jumătatea secolului trecut, o nouă disciplină s-a ridicat într-un ritm ameţitor în prim planul comunităţii ştiinţifice mondiale şi de acolo, prin amplificarea mijloacelor mass-media şi al educaţiei, în cel al opiniei publice. Ecologia s-a născut pentru a răspunde unor noi provocări, şi anume efectele uneori distrugătoare ale intervenţiei umane asupra naturii, efecte care, precum un bumerang, s-au răsfrânt asupra marii majorităţi a populaţiei. Bomba atomică şi apoi energia nucleară au arătat, mai mult decât orice, la ce poate conduce, pe termen lung, lipsa de prevedere privind folosirea tehnologiei fără consideraţie asupra mediului. Zonele radiate devin inutilizabile pe mii de ani, cu mutaţii genetice care conduc la boli şi malformaţii.

Defrişările necontrolate, poluarea, dispariţia unor specii de plante şi animale, utilizarea extensivă a resurselor naturale, toate au devenit la sfârşit de secol XX şi început de secol XXI nu doar probleme ale specialiştilor ecologişti, ale ONG-urilor, ci şi probleme de stat. Termeni ca dezvoltare durabilă, economisirea resurselor, reciclare sunt utilizaţi de decenii pe mapamond, dar din păcate, fără o intervenţie a politicului, singurul care deţine pârghiile de putere, pentru a schimba cu adevărat soarta omenirii, au rămas până de curând doar noţiuni frumoase, goale de conţinut real pentru mulţi lideri ai lumii.

Lucrurile par să se schimbe şi asistăm, în ultimele luni, la noi raporturi de forţe între Marile Puteri. Mai ales problema topirii gheţarilor din zona arctică a trezit interesul S.U.A., Canadei, Norvegiei, Rusiei şi chiar Chinei, din cauza noilor zăcăminte de petrol şi gaze. Navigaţia a devenit acum posibilă prin nord, ceea ce reduce costurile de transport pentru un stat precum China, cu o economiei emergentă. Din păcate, nu soarta urşilor polari, ameninţaţi cu extincţia de încălzirea climei şi dispariţia banchizelor, îndeamnă la acţiune, ci tot resursele energetice naturale, semn că influenţa geopoliticii este mult mai pregnantă. Dar măcar astfel, factorii decizionali politici vor fi nevoiţi să ţină cont, de acum încolo, indubitabil, de părerea specialiştilor ecologişti, pentru planificarea măsurilor de întreprins în această zonă. Omul secolului XXI trebuie să înţeleagă ca face parte dintr-un sistem delicat echilibrat al naturii, şi este singurul element conştient care-l poate modifica spre propria prosperitate sau ruină.

Etichete Technorati: ,

Bibliografie:

Eliade, Mircea, Culianu, Ioan P., Dicţionar al religiilor, Humanitas, Bucureşti, 1993

Mandu, Petrişor, Curs de Geopolitică, Braşov, 2007

Montbrial, Thierry de, Memoria timpului prezent, Polirom, 1996.

Kennedy, Paul, The Rise and Fall of the Great Powers, London, 1989

Surse on-line: Revista Foreign Affairs

http://www.foreignaffairs.com/articles/64905/scott-g-borgerson/the-great-game-moves-north?page=show

http://www.foreignaffairs.com/articles/63222/scott-g-borgerson/arctic-meltdown

Precizări: textul de mai jos face parte dintr-o comunicare susținuta in Iași, martie 2010, aparuta in volum de Simpozion National şi orice reproducere din ea, fără acordul scris al autorului este interzisă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Democrație...

Calatorie prin (diversitatea din) Portugalia. Jurnal de Curs

In numele tatalui…