Treceți la conținutul principal

Despre 1 Decembrie 1918

Si veni si Ziua Naţională a României. Asta dacă îşi mai aminteşte cineva ce e aia. Nu e de mirare că nostalgicii fostului regim îţi amintesc de 23 august şi de defilări şi parade somptuoase, pline de bucurie si de sloganuri, de steguleţe şi festivism. Căci astăzi la Bucureşti, după cum am văzut la TV, parada a fost relativ anemică şi un moment ca preşedintele Băsescu să se dea în bărci. E adevărat că este menirea lui să apară în faţa forţelor armate, că de e şeful lor, dar asta nu înseamnă că nu l-a gâdilat la orgoliu că a mai apărut pe sticlă cu o faţă demnă, după ţeapa din referendumul cu uninominalul.

La Iaşi, parada a fost şi mai anemică, în faţa unor moşuleţi, copii şi elevii de pe la licee, şi cu siguranţă în faţa unor trecători care se întrebau ce naiba se întâmplă la ora 11 în faţă la UMF: A venit Băsescu? Se dă ceva gratis? Se filmează? Este primarul?  Apoi la Tv apare un domn profesor de la Universitate, secţia Politologie, căci presa nu a reuşit să dea peste unul de Istorie care să le vorbească. (mă întreb şi eu de ce? Nu erau. Nu i-a mai prins reporterul? Şi ne mai mirăm că despre istorie vorbeşte toată lumea, mai puţin istoricii). Domnul respectiv s-a achitat cu onoare de obligaţia de a-i răspunde reporteriţei la întrebări, deşi pe ea o ardea constant o nelămurire: de ce nu mai este fast la sărbătoarea naţională.

De ce oare? Pai să începem cu începutul. Ca să ai lume trebuie să o interesezi. La americani, sărbătoarea naţională este un fel de moment cu hamburgheri, concursuri, târguri un adevărat marketing care începe cu cel puţin o lună înainte. Pentru că la ei, ca şi la alţii din Occident, tinerii poate nu învaţă multe în şcoală dar sigur li se inoculează ideea că sunt dintr-o naţiune deosebită, şi că de ziua naţională trebuie să se simtă mândri. Ce se întâmplă la noi? La noi istoria naţională a scăzut ca ani de studii de la 2 în 1998 la 1 până anul trecut. Numărul de ore s-a redus de la 2 la 1 pe săptămână la clasele cu specialitate obiecte reale. Iar anul acesta, ministerul, în inteligenţa lui debordantă  a scos de tot istoria naţională de la liceu. Se face istoria integrată, adică europeană cu a României, ceea ce, la prima vedere, pare interesantă. Dar nu e!!!!!!!!!!!!!! Şi asta pentru că s-a renunţat la cel mai important criteriu al domeniului Istoriei, cronologia. După ce încep materia de a 12 cu etnogeneza, sar la marile descoperiri geografice, fac satul şi oraşul medieval, ca apoi să discut ideologiile secolului XIX. Dacă cineva înţelege programa asta.... Şi se mai spune că profesorul are libertate în a preda. Dar libertatea mea de predare este îngrădită de o programă idioată, de care nimeni nu ne-a întrebat în teritotriu. Toţii elevii mei de a XII se uită ca la urs când le anunţ temele următoare şi mă întrebă, pe bune, constant: dar istoria românilor când facem?

Aşa că valorile naţionale mor pentru că cineva le omoară sus. Dar vina, nu-i aşa, o purtăm noi, cei ce educăm, căci la TV reporterii se întrec a lua interviuri pe stardă la oameni şi tineri de rând, ca noi să râdem acasă că nu ştiu ce zi este astăzi. Mai fac un talkshow cu diverşi politicieni care se dau în stambă şi se acuză reciproc că nu fac nimic. Şi apoi nu fac nimic. Şi nici nu prea ştiu nimic. Nici măcar drapele nu ai de unde să cumperi sau steguleţe. Dar cu UE avem.

Ştiţi ce mă intrigă? De 9 mai, Ziua Europei (la noi, că la ruşi e Ziua Victoriei) Ministerul Educaţiei trimite note peste note, circulare peste circulare, cerându-ne nouă, profesorilor sau directorilor, serbări, concursuri, reviste, orice numai să vadă Bruxelles că ne simţim europeni. Dar, la dracu, când vine Ziua Naţională, toată lumea tace mâlc. Cică trebuie să fie o iniţiativă mai ales a profesorilor de istorie. Dar istorie naţională când să fac? Cu ce să fac?

Este adevărat că intersul este scăzut din partea tinerilor, că de au alte treburi mai importante. Dar mă întreb cum de în Marea Britanie se fac 7 ore de cultură şi civilizaţie britanică. Şi de aia, orice huligan de acolo se simte mândru că e englez. Noi cum să ne simţim mândrii când românii pleacă din ţară să şteargă la fund bătrâni din Italia, să culeagă căpşuni în Spania, să facă salubritate în Germania şi construcţii în Franţa? Când acasă vedem bătrâni înfriguraţi care se duc în piaţă şi cumpără ouă îngheţate că sunt cu 10 bani mai ieftine decât în supermarketuri. Când vedem copii care vin la şcoală să mănânce corn cu lapte pentru că acasă trăiesc în bordeie. Când vedem, ca în Roma antică, politicieni care îşi cumpără voturi cu mici şi sarmale, şi de ce nu cu borduri...duble dacă se poate.

Vorba cântecului: mai lasă jos mândria, eşti român în România...

 

PS

Tocmai a vorbit la TVR Iasi (18.20) istoricul Cătălin Turliuc şi pentru prima dată astăzi am auzit ceva la obiect despre Ziua Naţională, dar oricum nu mă miră, deoarece are un discurs extraordinar. Mă miră că în sfârşit o televiziune prezintă şi altceva decât talkshow-ri expirate şi divertisment de două parale de Ziua Naţională.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

Calatorie prin (diversitatea din) Portugalia. Jurnal de Curs

Ziua 1 Duminica  Sosirea am ajuns la locul de intalnire cu 15 minute inainte. Ploua intens, dar am reusit sa ma adapostesc pe terasa pentru fumat din fata hotelului boem, dar mic, inghesuit si intunecat. In interior, multi oameni zambitori, unii angajati in discutii. Recunosc franturi de flamanda, germana, maghiara si greaca. Sporadic, printre zambete politicoase, se strecoara si engleza. Am senzatia unui Babel nedesavarsit, dar totodata a unei curiozitati evidente, deoarece nimeni nu pare a sti pe nimeni, si toata lumea nu stie cum arata trainerii.ajunsi la locul de desfasurare a primului curs, trebuie sa admit ca trainerul, Wim, mi-a cucerit instant increderea prin dezinvoltura si o engleza cursiva si accesibila. Prezentarile individuale au fost pe informatii de baza privind istoria tarilor noastre. Mi s-a confirmat inca o data, cu amuzament, cum ungurii sunt nostalgigi dupa o realitate istorica mistificata dupa 100 de ani de la Trianon. Insa nimeni nu stia nimic de Romania. Doar ca e…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…