Treceți la conținutul principal

Despre 1 Decembrie 1918

Si veni si Ziua Naţională a României. Asta dacă îşi mai aminteşte cineva ce e aia. Nu e de mirare că nostalgicii fostului regim îţi amintesc de 23 august şi de defilări şi parade somptuoase, pline de bucurie si de sloganuri, de steguleţe şi festivism. Căci astăzi la Bucureşti, după cum am văzut la TV, parada a fost relativ anemică şi un moment ca preşedintele Băsescu să se dea în bărci. E adevărat că este menirea lui să apară în faţa forţelor armate, că de e şeful lor, dar asta nu înseamnă că nu l-a gâdilat la orgoliu că a mai apărut pe sticlă cu o faţă demnă, după ţeapa din referendumul cu uninominalul.

La Iaşi, parada a fost şi mai anemică, în faţa unor moşuleţi, copii şi elevii de pe la licee, şi cu siguranţă în faţa unor trecători care se întrebau ce naiba se întâmplă la ora 11 în faţă la UMF: A venit Băsescu? Se dă ceva gratis? Se filmează? Este primarul?  Apoi la Tv apare un domn profesor de la Universitate, secţia Politologie, căci presa nu a reuşit să dea peste unul de Istorie care să le vorbească. (mă întreb şi eu de ce? Nu erau. Nu i-a mai prins reporterul? Şi ne mai mirăm că despre istorie vorbeşte toată lumea, mai puţin istoricii). Domnul respectiv s-a achitat cu onoare de obligaţia de a-i răspunde reporteriţei la întrebări, deşi pe ea o ardea constant o nelămurire: de ce nu mai este fast la sărbătoarea naţională.

De ce oare? Pai să începem cu începutul. Ca să ai lume trebuie să o interesezi. La americani, sărbătoarea naţională este un fel de moment cu hamburgheri, concursuri, târguri un adevărat marketing care începe cu cel puţin o lună înainte. Pentru că la ei, ca şi la alţii din Occident, tinerii poate nu învaţă multe în şcoală dar sigur li se inoculează ideea că sunt dintr-o naţiune deosebită, şi că de ziua naţională trebuie să se simtă mândri. Ce se întâmplă la noi? La noi istoria naţională a scăzut ca ani de studii de la 2 în 1998 la 1 până anul trecut. Numărul de ore s-a redus de la 2 la 1 pe săptămână la clasele cu specialitate obiecte reale. Iar anul acesta, ministerul, în inteligenţa lui debordantă  a scos de tot istoria naţională de la liceu. Se face istoria integrată, adică europeană cu a României, ceea ce, la prima vedere, pare interesantă. Dar nu e!!!!!!!!!!!!!! Şi asta pentru că s-a renunţat la cel mai important criteriu al domeniului Istoriei, cronologia. După ce încep materia de a 12 cu etnogeneza, sar la marile descoperiri geografice, fac satul şi oraşul medieval, ca apoi să discut ideologiile secolului XIX. Dacă cineva înţelege programa asta.... Şi se mai spune că profesorul are libertate în a preda. Dar libertatea mea de predare este îngrădită de o programă idioată, de care nimeni nu ne-a întrebat în teritotriu. Toţii elevii mei de a XII se uită ca la urs când le anunţ temele următoare şi mă întrebă, pe bune, constant: dar istoria românilor când facem?

Aşa că valorile naţionale mor pentru că cineva le omoară sus. Dar vina, nu-i aşa, o purtăm noi, cei ce educăm, căci la TV reporterii se întrec a lua interviuri pe stardă la oameni şi tineri de rând, ca noi să râdem acasă că nu ştiu ce zi este astăzi. Mai fac un talkshow cu diverşi politicieni care se dau în stambă şi se acuză reciproc că nu fac nimic. Şi apoi nu fac nimic. Şi nici nu prea ştiu nimic. Nici măcar drapele nu ai de unde să cumperi sau steguleţe. Dar cu UE avem.

Ştiţi ce mă intrigă? De 9 mai, Ziua Europei (la noi, că la ruşi e Ziua Victoriei) Ministerul Educaţiei trimite note peste note, circulare peste circulare, cerându-ne nouă, profesorilor sau directorilor, serbări, concursuri, reviste, orice numai să vadă Bruxelles că ne simţim europeni. Dar, la dracu, când vine Ziua Naţională, toată lumea tace mâlc. Cică trebuie să fie o iniţiativă mai ales a profesorilor de istorie. Dar istorie naţională când să fac? Cu ce să fac?

Este adevărat că intersul este scăzut din partea tinerilor, că de au alte treburi mai importante. Dar mă întreb cum de în Marea Britanie se fac 7 ore de cultură şi civilizaţie britanică. Şi de aia, orice huligan de acolo se simte mândru că e englez. Noi cum să ne simţim mândrii când românii pleacă din ţară să şteargă la fund bătrâni din Italia, să culeagă căpşuni în Spania, să facă salubritate în Germania şi construcţii în Franţa? Când acasă vedem bătrâni înfriguraţi care se duc în piaţă şi cumpără ouă îngheţate că sunt cu 10 bani mai ieftine decât în supermarketuri. Când vedem copii care vin la şcoală să mănânce corn cu lapte pentru că acasă trăiesc în bordeie. Când vedem, ca în Roma antică, politicieni care îşi cumpără voturi cu mici şi sarmale, şi de ce nu cu borduri...duble dacă se poate.

Vorba cântecului: mai lasă jos mândria, eşti român în România...

 

PS

Tocmai a vorbit la TVR Iasi (18.20) istoricul Cătălin Turliuc şi pentru prima dată astăzi am auzit ceva la obiect despre Ziua Naţională, dar oricum nu mă miră, deoarece are un discurs extraordinar. Mă miră că în sfârşit o televiziune prezintă şi altceva decât talkshow-ri expirate şi divertisment de două parale de Ziua Naţională.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf