Treceți la conținutul principal

Despre violenţa in şcolile din Romania

De ceva vreme, presa romanească şi-a propus, iniţiativă aparent lăudabilă, să portretizeze situaţia reală din şcolile româneşti. Acum, dacă este să fim realişti, ceea ce eu numesc realitate, pentru celălalt poate fi o doar o altă perspectivă. Hegel, cred, spunea că "lumea este aşa cum o văd eu". Aşa că, nu pot subscrie multor dintre ştirile de la ora 5, 6 sau 7 seara de pe unele posturi tv. Şi nu pentru că as contesta abilitatile de ziaristi ale unor reporteri (desi si aici se poate discuta) sau ca mi s-ar parea prea incredibile unele fapte si evenimente ce sunt prezentate. Nu. Sunt sceptic in privinta interpretarii faptelor.

Ma revolta modul in care a ajuns sa se faca jurnalism, mai ales televizat in zilele nostre. Si pentru ca scandalul se vinde, goana dupa senzational a devenit sport national. Daca nu e Elodia, este p...aharul lui Virinel Columbeanu. Daca nu este caltabosul lui Decebal Traian Remes, este vreun biletel de la Blonda Undrea. Si romanul se uita si spune uoau! Si mai trece o zi, si romanul iarasi mai uita de burta goala sau intretinere, avand ochii bolditi la tv. Romanii aveau dreptate cand au inventat binomul "paine si circ" pt a guverna multimile...

Acum ca la noua rectificare de buget, Ministerul Educatiei a fost principalul perdat, deoarece nu a consumat fondurile (o poveste de altfel interesanta despre cum sa prostesti poporul si profesorii, dandu-le celor din urma bani multi pentru infrastructura, stiind ca nu vor avea cand sa chetuie banii), merge putin scandal vizavi de scoala romaneasca, mai ales ca Sindicatele sunt nemultumite de multe discriminari in privinta statutului cadrului didactic si al salarizarii. Autoritatile stiu ca cel mai bun mijloc de a acoperi un scandal este sa isti altul. Asa ca hai sa mai aruncam cu laturi in scoala romaneasca... Elevi care se bat, se injunghie, se injura, injura profesorul, se violeza in baie, profesori care abuzeaza tinere eleve, profesoare care au relatii extraconjugale cu adolescenti sii fac sa se arunce de la geam( uite asa mai are audienta si OTV). Tabloul prezentat de massmedia pare unul de cosmar, aproape apocaliptic.

Si cu toate acestea, in ciuda lipsurilor materiale din sistem, in ciuda salariilor, in ciuda statutului, in ciuda defectelor personale ale multora, sunt convins ca cea mai mare parte dintre cadrele didactice isi fac meseria. Adevarata problema intervine atunci cand ii ceri unui om sa-si joace un rol pe care nu l-a invatat. Si ajungem la Teoria Rolurilor, adica omul isi va desfasura activitatea cu cel mai mare randament daca se conformeaza pregatirii sale. Cu alte cuvinte, nu poti pune un politist sa fie profesor, un profesor zidar, un zidar casier la banca, pentru ca va iesi un dezastru.

Dar cei de sus nu inteleg acest lucru. E mai simplu ca cineva, intr-o dimineata, cu soare sau nu, sa se trezească si să spună ca profesorii sunt datori sa facă educaţie pentru sănătate, pentru contraceptie, contra gripei aviare, contra violentei si multe altele, caci asa rezolvam, printr-un ordin de sus, toate problemele de jos. Daca profesorul ii spune elevului ca nu e bine sa loveasca, ca violenta este ultimul resort al ignorantei, ca poate fi pedepsit, elevul chiar il va asculta... Pe ce lume se traieste acolo sus, ma intreb? Chiar daca eu, ca profesor, am darul de a fascina elevi, de a le inocula idei pozitive, chiar se uita faptul ca intr-o zi elevul petrece maxim 6 ore la scoala si restul acasa sau cu prietenii? Intr-o saptamana vine in cinci zile (daca vine) si, intr-un an, scazand vacantele, cam in 7 luni jumatate. Si doar 12 ani din primii 20 ai vietii. Si ma intreb, vorba din popor, ca prostu'n targ, de ce eu sunt principalul responsabil pentru un copil, care este procentual maxim 1/4 din zi elev?

De ce? Pentru ca este mai comod sa dai vina pe cineva, decat sa analizezi si sa gandesti in perspectiva o solutie, o strategie. De aia. Tot ce se face in tara asta este in majoritatea cazurilor fara consultarea celor implicati. E mai comod sa penalizezi directori, sa dai afara profesori, sa demiti inspectori pentru ca un copil, nechibzuit, la un moment dat a vrut sa devina mai interesant si a facut o boacana. Sau o grozavie. Dar presa, cum stie sa hiperbolizeze orice banal omor sau accident rutier intr-o stire de importanta nationala, asa stie cum sa faca din orice incident scolar o tragedie a sistemului de invatamant. Si cum sunt alegeri, nu e bine ca ministrul, liberal, sa cada prost atunci cand posturi tv masluite, precum Realitatea probasesciana a lui Vantu sau Antenele conservatoare ale lui Felix sau ProTv-ul dator PSD-ului se vor repezi sa portretizeze incidentul. Ca si in cazul acelui copil strangulat de cordonul ombilical pentru ca personalul unui spital a lasat mama 45 de minute sa stepte pentru  a naste. Tragedia atat de mediatizata a determinat guvernul sa rezolve problema inclusiv printr-o ordonanta de guvern pentru a salva copilul, pentru ca, de, sunt alegeri si nu cumva sa piarda PNL niste procente. Dar ma intreb, asta este solutia sus? Pentru fiecare tragedie rezultata dintr-un sistem defectuos, vom gasi paleative conjuncturale?

Dar revenind la problema nostra, nu-i asa, da bine la prostime sa facem vanatoare de vrajitoare?! Caci lumea nu invata niciodata din istorie: e mai simplu sa gasesti un tap ispasitor, pentru a canaliza energiile si frustarile unor oameni, decat sa le oferi solutii. A se vedea cazul lui Hitler si a evreilor, vizavi de problemele germanilor in anii 1930.

 

Sunt curios! Parintii cand isi vor asuma raspunderea pentru educatia si atentia reala pe care o acorda copiilor lor. Cati dintre tati isi sfatuiesc baietii sa nu rezolve problemele cu pumnii si le monitorizeaza anturajele? Cate femei isi sfatuiesc fetele in privinta vietii sexuale? Si eu trebuie sa le fac treaba? Dar acei parinti plecati in strainatate, de cele mai multe ori, de greul de aici, cum isi pazesc copii? Crestem generatii de copii dezradacinati, din familii divorate, cu probleme de alcolism si violenta domestica. Si daca elevul o da in bara, cine-i vinovat? Nu parintele, nu sistemul prost gestionat de sus, ci primul tap ispasitor ce ne iese in calcul: profesorul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…

Dupa 20 de ani. Plus patru

Democracy is two wolves and a lamb voting on what to have for dinner Aveam 10 ani cand s-a intamplat totul. Stăteam culcuşit intr-unul din vechile fotolii pliante din sufragerie, de care era atat de mandra mama, şi citeam Dupa 20 de ani de Alexandre Dumas. E doar  o intamplare că titlul se potriveşte astazi cu ceea ce vreau sa scriu. Atunci eram atat de fericit ca facusem rost de carte, cu greu, imprumutata de la matusa prietenului meu cel mai bun, Bogdan, doamna lucrand la depozitul de carte din Iasi. O adevărata comoara avea in biblioteca, doamna. Si eram cufundat in aventurile unui d’Atargnan mai in varsta, dar inca alaturi de prietenii sai, chiar daca temporar despartiti de intrigile cardinalui Mazarin. Si atunci a inceput totul. Vecinul de la sapte, student la medicina, a navalit in casa la noi, tulburandu-mi lectura, si i-a spus tatalui meu: Domnu Podaru, deschideti televizorul, este Revolutie! Nu-l mai vazusem pe tata atat de precipitat de cand il luasera cei de la Securitate l…