Despre calitatea in invatamantul preuniversitar romanesc

In ultima vreme se discuta foarte aprins despre soarta invatamantului romanesc. Mass media (TVR1, ProTV si ziare locale si naționale) se întrece in a descoperi lipsurile din educație. Este adevărat ca ar fi constructiv daca s-ar portretiza si împlinirile, acelea puține care sunt. Printre ultimele idei vehiculate in aceasta dezbatere se număra si cea a comisiilor de calitate in invatamant ( vezi Articol despre ARACIP ). Si astfel apăru si AGENŢIA ROMÂNĂ DE ASIGURARE A CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR adică ARACIP.

Personal, vad in ARACIP, ca in toate iniţiativele din ultimii ani din învăţământ o măsură heirup-ista care sa ne demonstreze noua, profesorii de rând, ca cei din Ministerul Educaţiei si Cercetării si ce alta denumire o mai avea acum, nu stau de pomana si toaca banii contribuabililor.

Nu pot sa ştiu daca astfel de instituţii funcţionează in alte tari, mai ales din spaţiul comunitar, dar probabil e bine ca o divizie din sistemul educaţional sa monitorizeze calitatea învăţământului. Pe de alta parte, am vaga senzaţie ca din disperare, entuziasm si uneori lipsa de ocupaţie, unii dintre factorii decizionali din forurile superioare de conducere vor sa demonstreze Europei si populaţiei tarii ca suntem si noi in rând cu lumea... Insa acest episod al ARACIP-ului îmi aminteşte de anii studenţiei si de numeroasele discuţii la care am asistat, ca sef de an, intre profesorii universitari vizavi de salarizarea lor in funcţie de performantele lor ştiinţifice. Am avut profesori care aveau harul de a te purta prin materia studiata, ca intr-o călătorie iniţiatică decare sa nu te mai saturi, si totuşi nu aveau prea multe lucrări sau studii publicate. Erau si profesori care nu mă impresionau deloc, mai ales prin aceea ca lecturau un curs, ne tratau ca pe nişte imbecili si, numai numai că nu-si înălţau statuie din faptul ca aveau numele prins in numeroase volume personale sau colective. Evident, urma si întrebarea cheie: cum evaluezi performanta acestor cadre didactice?

Revin spunând ca mi-e greu sa cred ca o comisie formata din profesori de matematica, fizica si chimie pot evalua activitatea unor profesori de desen, biologie, romana sau geografie. Chiar daca am avea cate un reprezentant din fiecare domeniu de predare, tot nu s-ar ajunge la un consens. Este adevărat ca, nu-i aşa, putem sa evaluam anumite criterii universale, adică metodele folosite, materialul, modul de receptare al elevilor. Dar mi-e teama ca păşim si aici pe nisipuri mişcătoare: un liceu bun are elevi buni, unele clase au mai mulţi elevi blazaţi decât altele, unii cu vendete împotriva profesorului. Unii profesori au vendete fata de alţii. Materialul didactic diferă de la o scoală la alta. Nu toţi profesorii întâlnesc printre elevii lor, intr-o viața de dascăl, genii precum Iorga, Călinescu sau Enescu. Si sa nu uitam că, adesea, proiectarea lecţiilor, de altfel necesara pana intr-un punct, produce maculatura si termeni de cele mai multe ori goliţi de conţinut.

Închei prin a-mi mărturisi neîncrederea intr-o idee care poate deveni un instrument intr-o vânătoare de vrăjitoare împotriva profesorilor si aşa huliţi de mass media. Probabil cineva, acolo sus a redescoperit principiul divide et impera... De altfel in scoli, precum a mea, membrii comisiei sunt tineri si sugeraţi. Nu ca as prefera vârsta in fata experienţei, dar oricând cineva poate descoperi lipsuri in aprecierile unor neiniţiaţi sau poate sa ii transforme in masa de manevra. Profesorii mai in vârsta sunt in marea majoritate scârbiți de tot ce mai înseamnă invatamant, adică tone de maculatura. Ţinând cont ca nu agreez ideea acestor comisii de calitate sunt sceptic în ceea ce priveşte misiunea ei.

Etichete Technorati: ARACIP si performanata in scoala romaneasca

Powered by ScribeFire.