Treceți la conținutul principal

Despre calitatea in invatamantul preuniversitar romanesc

In ultima vreme se discuta foarte aprins despre soarta invatamantului romanesc. Mass media (TVR1, ProTV si ziare locale si naționale) se întrece in a descoperi lipsurile din educație. Este adevărat ca ar fi constructiv daca s-ar portretiza si împlinirile, acelea puține care sunt. Printre ultimele idei vehiculate in aceasta dezbatere se număra si cea a comisiilor de calitate in invatamant ( vezi Articol despre ARACIP ). Si astfel apăru si AGENŢIA ROMÂNĂ DE ASIGURARE A CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR adică ARACIP.

Personal, vad in ARACIP, ca in toate iniţiativele din ultimii ani din învăţământ o măsură heirup-ista care sa ne demonstreze noua, profesorii de rând, ca cei din Ministerul Educaţiei si Cercetării si ce alta denumire o mai avea acum, nu stau de pomana si toaca banii contribuabililor.

Nu pot sa ştiu daca astfel de instituţii funcţionează in alte tari, mai ales din spaţiul comunitar, dar probabil e bine ca o divizie din sistemul educaţional sa monitorizeze calitatea învăţământului. Pe de alta parte, am vaga senzaţie ca din disperare, entuziasm si uneori lipsa de ocupaţie, unii dintre factorii decizionali din forurile superioare de conducere vor sa demonstreze Europei si populaţiei tarii ca suntem si noi in rând cu lumea... Insa acest episod al ARACIP-ului îmi aminteşte de anii studenţiei si de numeroasele discuţii la care am asistat, ca sef de an, intre profesorii universitari vizavi de salarizarea lor in funcţie de performantele lor ştiinţifice. Am avut profesori care aveau harul de a te purta prin materia studiata, ca intr-o călătorie iniţiatică decare sa nu te mai saturi, si totuşi nu aveau prea multe lucrări sau studii publicate. Erau si profesori care nu mă impresionau deloc, mai ales prin aceea ca lecturau un curs, ne tratau ca pe nişte imbecili si, numai numai că nu-si înălţau statuie din faptul ca aveau numele prins in numeroase volume personale sau colective. Evident, urma si întrebarea cheie: cum evaluezi performanta acestor cadre didactice?

Revin spunând ca mi-e greu sa cred ca o comisie formata din profesori de matematica, fizica si chimie pot evalua activitatea unor profesori de desen, biologie, romana sau geografie. Chiar daca am avea cate un reprezentant din fiecare domeniu de predare, tot nu s-ar ajunge la un consens. Este adevărat ca, nu-i aşa, putem sa evaluam anumite criterii universale, adică metodele folosite, materialul, modul de receptare al elevilor. Dar mi-e teama ca păşim si aici pe nisipuri mişcătoare: un liceu bun are elevi buni, unele clase au mai mulţi elevi blazaţi decât altele, unii cu vendete împotriva profesorului. Unii profesori au vendete fata de alţii. Materialul didactic diferă de la o scoală la alta. Nu toţi profesorii întâlnesc printre elevii lor, intr-o viața de dascăl, genii precum Iorga, Călinescu sau Enescu. Si sa nu uitam că, adesea, proiectarea lecţiilor, de altfel necesara pana intr-un punct, produce maculatura si termeni de cele mai multe ori goliţi de conţinut.

Închei prin a-mi mărturisi neîncrederea intr-o idee care poate deveni un instrument intr-o vânătoare de vrăjitoare împotriva profesorilor si aşa huliţi de mass media. Probabil cineva, acolo sus a redescoperit principiul divide et impera... De altfel in scoli, precum a mea, membrii comisiei sunt tineri si sugeraţi. Nu ca as prefera vârsta in fata experienţei, dar oricând cineva poate descoperi lipsuri in aprecierile unor neiniţiaţi sau poate sa ii transforme in masa de manevra. Profesorii mai in vârsta sunt in marea majoritate scârbiți de tot ce mai înseamnă invatamant, adică tone de maculatura. Ţinând cont ca nu agreez ideea acestor comisii de calitate sunt sceptic în ceea ce priveşte misiunea ei.

Etichete Technorati:

Powered by ScribeFire.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

In numele tatalui…

A mai trecut o lună. Prima din acest an. Şi prima care a adus zapadă, prea multă după părerea mea. Şi a multor altora care, in drum spre şcoală sau serviciu, se luptă zilnic cu nămeţii lăsaţi cu generozitate de autorităţi. Lopata mi-a devenit un simbol al existenţei ultimelor zile, şi din cauza aceleiaşi generozităţi a autorităţilor, care refuză să creeze locuri de parcare cu plată in zonă, am contribuit substanţial la efortul de deszăpezire din jurul blocului. Singur. In trei zile, am eliberat din stransorile zăpezii patru locuri de parcare, pe care unii norocoşi le monopolizează imediat ce mă aventurez cu autovehicolul prin offroad-ul de nea urban. Chit că astăzi era sărbătoare, şi sigur am făcut păcate, vorba unui cunoscut ce era preocupat de salvarea sufletului. Eu, mai prozaic, nu ştiam cum să lopătez mai repede dimineaţă! Se vede că pregătirea mea teologică işi spusese cuvântul, pentru că, în subconştient, probabil intrase in funcţiune pilda cu Isus şi măgarul… sau poate că imi…

Calatorie prin (diversitatea din) Portugalia. Jurnal de Curs

Ziua 1 Duminica  Sosirea am ajuns la locul de intalnire cu 15 minute inainte. Ploua intens, dar am reusit sa ma adapostesc pe terasa pentru fumat din fata hotelului boem, dar mic, inghesuit si intunecat. In interior, multi oameni zambitori, unii angajati in discutii. Recunosc franturi de flamanda, germana, maghiara si greaca. Sporadic, printre zambete politicoase, se strecoara si engleza. Am senzatia unui Babel nedesavarsit, dar totodata a unei curiozitati evidente, deoarece nimeni nu pare a sti pe nimeni, si toata lumea nu stie cum arata trainerii.ajunsi la locul de desfasurare a primului curs, trebuie sa admit ca trainerul, Wim, mi-a cucerit instant increderea prin dezinvoltura si o engleza cursiva si accesibila. Prezentarile individuale au fost pe informatii de baza privind istoria tarilor noastre. Mi s-a confirmat inca o data, cu amuzament, cum ungurii sunt nostalgigi dupa o realitate istorica mistificata dupa 100 de ani de la Trianon. Insa nimeni nu stia nimic de Romania. Doar ca e…

A doua iarna a vrajbei noastre

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuza sa mai a…