Treceți la conținutul principal

Despre feudele profesorilor

A început un nou an școlar si pentru prima data, dupa cativa ani, simt ca nu mă mai zorește nimic. Cariera merge destul de bine. Aștept sa se pună din nou in mișcare rotile birocrației, pentru a primi acea foaie cu titlul de doctor, care îmi va deschide noi oportunitati si îmi va vărsa 15% in plus la salariu.

Dar nu despre asta doresc sa scriu. Ci despre faptul ca tihna aparenta s-a evaporat in primele zile de școala. Nu cunosc profesor care sa se întoarcă la catedra, după vacanta, cu entuziasm. Si nu cred ca e doar sindromul post-concediu, in care cu bani putini si preturi mari nu te poti duce prea departe sau prea îndelungat ca sa te relaxezi.(apropo, in primele zile de septembrie se anuntala stiri ca, fata de anul trecut, un mare procent din romani si-a petrecut vacanta in strainatate, mai precis in Europa.
http://www.curierulnational.ro/Ultima%20ora/2007-09-03/Numarul+turistilor+straini+sositi+in+Romania+a+crescut+in+iulie+cu+38.7%25

Sunt curios daca cei ce se ocupau de statistici s-au obosit sa descopere ca, de fapt, turistii sunt bietii romanasi care isi procura vize de turist pentru a lucra la negru - sau alb - in UE).

Dar revenind. Cred ca de fapt întoarcerea intr-un mediu plin de stress este un factor mult mai semnificativ in scăderea entuziasmului fata de munca. Da, da, da. Știu. Nu sunt singurul care se plânge de stress-ul meseriei, dar eu deplâng aici mediul ostil, si prea puțin colegial din școlile romanești. De cum intri intr-o unitate de invatamant te izbești de ziduri de răceala, amabilitate fada si de zâmbete desenate. Este un fapt pe care l-am constatat inca de când făceam practica pedagogica, acum mulți ani, la unul dintre liceele ieșene.
Si, in aceasta aparenta acalmie, forfotesc tensiunile profesorale.
Scandalurile, un spectacol zilnic, saptamanal, lunar sau semestrial, pot izbucni de la orice, o carte, un fond de premiere, o dirigenție in plus sau minus, un elev olimpic in plus (ca in minus sunt oricum, privind spre marea masa amorfa a tineretului roman contemporan). Lista poate continua, caci profesorii se înfrunta intre ei pentru orice: orare, zile libere, perfecționări, punctaje.
Profesorii se toarnă intre ei, la șefii de catedra, directori, inspectori, inspectori generali, secretari de stat, miniștrii.
Toți se inhama, la un moment dat, unii si foarte des - ca intr-un sport nou național - la o serie de cruciade ( sau jihaduri - trebuie sa folosesc doi termeni ca sa nu patesc ca George Bush cu a sa cruciada antiterorista, care nu a fost politically correct fata de musulmani, data fiind istoria războaielor sfinte medievale) împotriva unui elev, părinte, coleg, director, inspector, sindicat sau ministru.
Profesorii se tachinează, ironizează si jignesc intre ei pe criterii de rasa, religie, orientări politice si, mai ales, de sex. Sau vârsta. Cei tineri ii fac fosile sau brontozauri, ceilalți copilu', tinere. Toți discuta despre experiența la catedra ca de un dat sfânt, pe care după cel puțin 10 ani îl poți dobândi. Si abia apoi te poți simți demn, alături de ceilalți, vârstnicii, privilegiații gradului I, sau, in mediul universitar, detinatorii titlului de profesor. Toti trebuie sa treacă prin același ciclu, pe care ei l-au parcurs, cu aceleași ofuri si realizări fara sa încalci norma. Si chiar de te conformezi tot nu poți fi demn fara aceleași condiționări politico-sociale si economice pe care tot doar ei le-au trăit.
Profesorii creează stereotipuri intre ei, deși ei trebuie sa educe contrariul celor mici.

De ce se întâmpla toate acestea? Pentru ca profesorii sunt intelectualii mărunți, cei care nu au șansa de a deveni vedete in posturi cheie ale administrației sau in mass-media. Ei trebuie sa fie individualiști, trebuie sa se unicizeze intre ei. Când vorbești cu un profesor, simți, de cele mai multe ori, nevoia lui de a arata ca e un pic altfel decât tine, celalalt profesor. El e cel care are un grad in plus, un post la un liceu mai bun sau doar la oraș. el are un doctorat sau joaca la bursa. El a publicat mai mult, sau intr-o revista mai acatari, de specialitate. El a fost intr-o excursie mai altfel decât ceilalți. Efectul urmărit este ca tu, colegul profesor, sa te simți imediat altfel, cel care trebuie sa jinduiască la altfelul interlocutorului tău.
Toate acestea mă frapează la fiecare început de an. Nu este destul ca da, suntem intelectuali si ca ar trebui sa ne consideram clasa de mijloc, nu doar social, ci si economic, ca da, suntem altfel, caci lucram cu minți si nu cu șurubelnița, mistria, bastonul sau chitanțierul. Nu. Noi trebuie sa ne complacem in astfel de dispute pentru a ne ocupa timpul liber din pauze, pentru ca cei ce ne plătesc sa se bucure ca avem patru sindicate, care, adesea, lucrează ca racul, broasca si cu știuca (vezi fabula, daca o mai stie cineva). Trebuie sa ne complacem pentru ca sa ne bucuram, ca niște copii mici, ori de cate ori mai primim un procent in plus la salariu. Trebuie sa ne complacem pentru a ne bucura, din nou, de cei 2%, pe care direcțiunea sau consiliul de administrație se învrednicește sa ni-l acorde uneori, de cei 25% gradație sau salariu de merit, pe care-l dorim flamanzi de la Inspectorat.

Cei mai mulți, tineri sau batrani, ne întrebam (oferindu-ne, in același timp, prin întrebare, consolator, o explicație) daca cu adevărat am depășit vreodată tarele comunismului pe care îl condamnam pentru atâtea. Dar adevărul nu in scuzele trecutului sau in imbecilitățile prezentului de eterna tranziție îl vom găsi. Cred ca de fapt uitam sa mai fim oameni când noi trebuie sa formam oameni.

Post Scriptum: Cum pot eu, profesorul, educa un elev sa-si asume o opinie, sa o argumenteze si sa o sustina când un profesor nu poate sa-si spună propria opinia, fara a simți acea apăsare ca cel de alături sa nu-l toarnă colegilor, directorului, inspectorului si așa mai departe. Copiii nu sunt prosti. Cred ca au simțit ca noii, profesorii trăim intr-o piramida a fricii. Si noi, profesorii, ne mai miram sau revoltam atunci când presa juisează când prezintă cate un caz de profesor maltratat sau umilit de o mana de obraznici.

Comentarii

  1. Nu credeam niciodata ca exista atata tensiune intre profesori.. imi imaginam tot timpul ca in pauze profesorii se amuza pe seama noasta (a elevilor), etc. nicidecum ca stau sa se urmareasca unul pe celalat cum greseste respectivul profesor sau un copil din clasa respectivului diriginte pt a turna la sefii de catedra/directoare.. Pentru a pastra un job stiu ca trebuie sa fii tare pe pozitie, sa te stradui sa dai cei mai bun din tine pentru ati creste in primul rand respectul de sine, mai apoi salarul, s.a.m.d. Insa, nu credeam, ca persoanele cu care te afli in competitie sunt atat de rautacioase pana ce sa intru la liceu.. noul colectiv care s-a format a fost si este rece, chiar si acum in clasa a XII a, fiecare este pentru el, nu se fac favoruri for free, etc. lumea este foarte rautacioasa, si ne miram de ce? uneori raspunsurile ni le putem da singuri, analizandu-ne si corectandu-ne intai pe noi si apoi pe cei din jurul nostru.
    Ca "un sfat", dar nu numai pt. profesorilor si elevi, incercati sa fiti mai buni! si vom avea o lume mai buna...

    RăspundețiȘtergere
  2. nimeni nu isi imagineaza ca scoala este un alt loc social, in care interactionam, si in care, inevitabil ne intersectam orgoliile, dar si sufletele.
    Asa cu am afirmat, vina este partial a sistemului, partial chiar a profesorilor, care nu manifesta solidaritate de casta profesionala. In schimb se straduiesc sa para cat mai dezbinati pentru ca sistemul sa profite si sa ne aduca intr-o stare de semisclavie si prostitutie intelectuala. In loc sa predam, ni se cere sa facem hartii. In loc sa ne facem meseria trebuie sa facem instruiri pentru gripa aviara sau pentru ca tinerele sa nu ramana gravide. In loc sa ni se permita sa stabilim reguli clare de conduita pentru elevi, si chiar profesori, legea ne obliga sa facem politie in scoala fara a avea instrumentele, necesare. Daca elevul chiuleste si abandoneaza scoala, nu e vina lui sau a parintelui care l-a lasat aici si a plecat in strainatate, ci a profesorului care cu siguranta nu a facut totul ca sa-l intoarca spre studiu, de parca toti ne-am nascut sa facem liceu si facultate. Dar societatea are nevoie si de zidari, hamali si peysani.
    Dincolo de aceste consideratii, scoala este un teren de joaca si pentru profesori. Si apoi, ce valori morale sa deprinda elevul cand unii profesori coboara mica barfa inclusiv la nivelul clasei?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Lunga telegrama sau o scurta lectie despre expansionismul rusesc

La 22 februarie 1946, sosea la Washington o telegramă, care avea să devină unul dintre cele mai discutate documente în istoriografie în privinţa scopurilor politicii externe a Uniunii Sovietice. Numită  Telegrama cea Lunga , ea era semnată de către însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Moscova, George F. Kennan, cel ce avea să devină unul dintre cei mai reputaţi specialişti occidentali în sovietologie în perioada Războiului Rece. Documentul telegrafiat fusese solicitat de administraţia Truman, care se confrunta în iarna lui 1945-1946 cu un blocaj în negocierile sovieto-americane asupra organizării lumii postbelice. Preşedintele american şi consilierii săi apropiaţi pe politică externă erau de ceva vreme suspicioşi în privinţa scopurilor expansioniste şi nedemocratice ale partenerului lor sovietic din Marea Alianţă. Suspiciunea era cu atât mai stringentă cu cât, odată duşmanul comun înfrânt şi spectrul războiului de dominare mondială al Axei îndepărtat, era

Centenar?

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

Atitudinea diplomaţiei britanice faţă de ideea europeană (1919-1939)

  Ideea unităţii europene a generat, în decursul timpului, numeroase cărţi, studii, articole şi dezbateri menite să identifice muguri ai necesităţii de unire a europenilor, sau, dimpotrivă, temeiuri ale imposibilităţii conlucrării acestora. Tematica rămâne actuală, mai ales pentru spaţiul cercetării istorice româneşti, deoarece ea implică şi dorinţa inerentă a societăţii în care trăim, de a contribui şi ea la această amplă discuţiei asupra unuia dintre cele mai temerare proiecte politice ale lumii contemporane, Uniunea Europeană . De la început menţionăm că vom opera o serie de limitări asupra demersului istoric de faţă, limitări impuse de spaţiu şi de vastitatea temei. Cercetarea de faţă se bazează pe literatura de specialitate şi se va concentra asupra modului în care a înţeles politica externă a Marii Britanii, principal actor al scenei politice europene, de a se raporta la ideea unităţii politice a continentului, lucru mai puţin analizat în cercetarea românească. Vom încerca astf