Ieri la Pro TV a fost invitat la emisiunea cu acelaşi titlu fostul preşedinte Ion Iliescu. Am vrut sa urmăresc interviul cu aceeaşi curiozitate cu care urmăresc, în blogroll -ull din partea dreaptă a blog-ului personal, ceea ce scriu câteva personalităţi publice şi politice ale României de azi. Nu sunt un admirator al lui Iliescu. Nici al lui Năstase sau Antonescu sau Tăriceanu sau Udrea. Sunt un admirator al Cârcotaşilor şi al lui Mircea Badea. Dar pluralismul de idei mi se pare benefic, iar vechea zicală, “cunoaşteţi adversarul mai bine ca prietenii” ar trebui să funcţioneze pentru oricine. Am şi formaţia necesară pentru a putea să mă detaşez emoţional, când este nevoie, pentru a urmări dialogul de idei din spaţiul public, indiferent de orientarea celui care le promovează. Am şi fost educat în familie să fiu tolerant. Iată de ce, în ciuda ideilor adversative recunoscute de mine, faţă de Ion Iliescu, totuşi am avut răbdarea, şi nu am regretat, de a-l auzi. Emisiunea poate fi urmărit...
Conversatii despre noi