Arta Conversatiei

#referendumulpentrudefinireafamilieirezolvatoateproblemeleRomaniei BOR ”să investească mai puțin în betoane și mai mult în oameni” Radu Preda S-a terminat. Ne-a terminat. Nu e o victorie pentru nimeni. As vrea sa il pot comenta la rece precum ziaristii Cristian Tudor Popescu, Liviu Avram, Moise Guran, Vlad Petreanu, dar nu simt nici o satisfactie a victoriei bunului simt fata de ura, a civismului fata de autoritarismul vadit al guvernarii PSD-ALDE, a adevarului fata de propaganda sforaitoare si simplista ce inundase Romania, desi nu si-o asumase nimeni. Ma doare sufletul ca adevarata perdanta pentru noi toti, credinciosi habotnici sau de duminica, ca mine, sau doar nepracticanti, este Biserica Ortodoxa Romana BOR. Nu mi-as face griji ca de maine hoarde de atei, homosexuali sau dusmani ai credintei vor iesi la iveala din umbra si vor asalta societatea romanesca… Cred ca esecul referendumului se datoreaza unor cumuli de factori, dintre care cel mai important este ca nu

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au

In Legoland poți sa te distrezi de minune. In afara acestui parc-tărâm de fantezii in plastic, poți sa simți in fiecare clipa vremea daneza. De la 6 grade dimineața, un început de Noiembrie, la 23 in mijlocul după amiezii, după cel puțin 5 episoade de ploaie mocănească sau rafale, de la câteva secunde la 15 minute durata. Si ziua nu s-a încheiata încă... De aceea e gazonul tot timpul verde, râdea un coleg al meu intr-un comentariu mai devreme. Uitandu-ma pe campul intra-adevăr uimitor de verde contrastand cu albul și rosul drapelelor fluturând in zare (o adevarata pasiune locală după cum observ in cele 2 zile de concediu nordic) realizez ceva lipsit de profunzime: ce naiba poți face intr-un orășel turistic dezvoltat in jurul unui brand de jucării? A sta la hotel uitându-te la câmpuri verzi cu drapele fluturând cu o ceașca de capucino nu e cea mai palpitanta experiența. Alternativa e la fel de seducătoare: sa vizitezi un oraș de dimensiunea Letcaniului împânzit pe o suprafața

E marti seara. E August. Sunt in vacanta. Stiu ca in acest moment toti cunoscutii mei care nu sunt profesori sau elevi ma vor uri. Dar daca pentru ei vacanta mea uriasa este un motiv de invidie, pentru mine este un prilej de a ma relaxa cateva saptamani. Dupa care imi omor timpul citind, plimbandu-ma, urmarind filme... pana o iau de la capat in septembrie, pentru ca inactivitatea asta pe bani putini ma omoara psihic... Asa ca, rutinat, imi verific Facebook-ul, ca (aproape) orice fiinta a secolului XXI, si sunt asaltat de fiinte urate, terne, pe care nu le cunosc, dar pe care reteaua de socializare, dupa un algoritm care imi scapa, mi le prezinta agasant, dupa principiul, probabil, ca daca prietenii mei au dat like unei postari de-a lor, si eu ar trebui sa fiu interesat de nunti, concedii, burti goale, gratare mioritice si multe check-in-uri, variind de la Dubai, la piscinile din Iasi si chiar din satele uitate de lume si PSD. Iar pe mine ma intereseaza sa vad ce fac c

Sunt un om bun. Am aceasta conștiința a binelui pe care îl datorez semenilor mei, poate și pentru simplul fapt ca îmi cunosc limitele și știu ca pot greși. Dar mai știu ca ma și pot îndrepta. Iar a admite slăbiciunea si limitele este primul pas spre ințelepciune, cred... Am avut parte de o educație obișnuita, din partea unor oameni obișnuiți. Cei 7 ani de-acasa mi s-au întipărit prea adânc in memorie ca sa nu înțeleg autocenzura limbajului, a unor gesturi in public etc. A urmat o educație profund religioasa, mai ales din partea mamei, care și-ar fi dorit un preot in familie. Am făcut inclusiv meditații pentru teologie. Am citit Biblia de 2 ori, in întregime. Nu m-a făcut un expert, dar m-a apropiat mai mult de credința, zic eu, decât o face preotul prin slujba de duminica. Nu ca ar fi ceva rău in a merge la biserica sau in a asculta o predica. Am avut parte de un liceu elitist cu profesori extraordinari, in cea mai mare parte. Domnul profesor Martinus, Dumnezeu sa-l ierte,

Ultima ora din semestrul I. Programa si planificarea imi dicteaza ca aceasta ora, care se anunta ca fiind una incarcata de atentia sporita a elevilor asupra colonialismului european si a ascensiunii SUA catre o mare putere mondiala, trebuie sa se intample musai atunci. Desi cursurile de perfectionare in strainatate la care statul roman ma trimite, prin bunavointa financiara a Uniunii Europene, imi dicteaza, alaturi de formarea mea de profesor, sa educ elevii, nu sa le predau informatie. Usa se deschide si un cap jovial, de doamna trecuta de 40 de ani, pe care se vede o tristete adanca si o oarecare jena, imi cere permisiunea sa imi intrerupa ora. “E cu acordul Doamanei Director”, continua ea, facand un pas parca mai cu hotararea data de enuntarea autoritatii din spatele functiei. Inainte sa dau dau o replica acida privind permisiunea, instinctul imi spune ca sunt mari sanse sa fie o ONG-ista. "E pentru o cauza nobila”, imi confirma ea. “O fetita de…” si mintea mea refuz

Stiu ca Steve Jobs era mania unei domnisoare pline de visuri și, cel puțin pentru ea, discursul acesta nu e ceva nou. Nici pentru alții. Știu si ca nu sunt Steve Jobs, iar pentru unii dintre fostii mei elevi nu mai sunt decat un nume. Toti s-au zburătăcit care încotro, pe la o facultate, alții pe unde credeau ca le e mai bine… Știu ca unora dintre ei le este greu, alții sunt dezamăgiți, unii speriați, alții debusolați, ceilalții fericiți sau doar multumiți de deciziile luate. Peste unii au trecut deja ani si experiente: iubiri implinite sau ratate, un serviciu mai bine platit sau doar cat sa supravetuiesti. Altii au trait visul american sau au ajuns in India sau Africa. Pe unii, pasii ii poarta prin Europa. Altii au deja copii, altii ii asteapta. Altii inca asteapta… visul. Dar tocmai pentru ca nu sunt Steve Jobs și ca povestea vieții mele nu are atâta greutate ca a unuia precum creatorul Apple, voi indrazni sa atasez cuvintele din celebrul discurs de la Stanford