Arta Conversatiei

  Și nu știu exact cum, dar parcă am nimerit într-un club de sexagenare cu stagiul făcut la CFS Iași. Piesa? Ok. O comedie de moravuri soft, cu glume multe și bine dozate, majoritatea bazate pe umor de limbaj, cu evidente conotații sexuale. Dar nu sunt critic de artă. Și sincer? Mi-a plăcut. Mult mai mult decât să pierd vremea pe Netflix uitându-mă la o comedie “cool” cu adolescenți care se duelează în școli private… la poker. (Nu înțeleg cum, nici în filme, nu scapi de propaganda agresivă a caselor de pariuri – jur că tot serialul părea o lungă și anostă reclamă la Betano.) Dar divaghez. În general, când mergi la teatru și te așezi tacticos pe scaun, începi să scanezi mental și vizual sala: ce lume bună mai bifează prezența culturală mondenă? Profesori universitari, doamne în etate cu aer respectabil, studente cu ochelari și pretenții sofisticate, ceva VIP-uri locale… Și, dintr-o dată, te simți nu doar cuprins de magia teatrului, ci și de importanța lui în ecologia culturală a ora...

Ieri a mai inceput un an scolar. Cu aceleasi articole de ziar care scormonesc furibund doar in septembrie problemele ingrozitoare ale invatamantului romanesc, si acuza de fariseism politicienii nostri ce se dau in stamba in festivisme ieftine in fata unor elevi plictisiti si a unor profesori amorfi/blazati/conformisti... Insa muza, care oricum nu mi-a mai dat tarcoale, preferand sa se scufunde in abisul unei vieti cotidiene, ma impinge spre tastatura iluminata a unui "mar" capitalist american extrem de fiabil, doar pentru a marca in imagini(cuvintele nu curg fara muze) o banala zi pe care nu vreau sa o uit usor. Si mahniri... Modele de prioritati nationale  Modele de familie traditionala  Modele de succes in viata Modele de dezvoltare PS 1 " Suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos in privinta amnistiei "  PS 2 Doar atat am putut noi ca tara ca sa marcam 100 de ani? PS 3 Disclaimer Pozele nu imi apartin. Au...

Stiu ca Steve Jobs era mania unei domnisoare pline de visuri și, cel puțin pentru ea, discursul acesta nu e ceva nou. Nici pentru alții. Știu si ca nu sunt Steve Jobs, iar pentru unii dintre fostii mei elevi nu mai sunt decat un nume. Toti s-au zburătăcit care încotro, pe la o facultate, alții pe unde credeau ca le e mai bine… Știu ca unora dintre ei le este greu, alții sunt dezamăgiți, unii speriați, alții debusolați, ceilalții fericiți sau doar multumiți de deciziile luate. Peste unii au trecut deja ani si experiente: iubiri implinite sau ratate, un serviciu mai bine platit sau doar cat sa supravetuiesti. Altii au trait visul american sau au ajuns in India sau Africa. Pe unii, pasii ii poarta prin Europa. Altii au deja copii, altii ii asteapta. Altii inca asteapta… visul. Dar tocmai pentru ca nu sunt Steve Jobs și ca povestea vieții mele nu are atâta greutate ca a unuia precum creatorul Apple, voi indrazni sa atasez cuvintele din celebrul discurs de la Stanford ...