Postări

Facultatea de Istorie Iasi, astăzi

Imagine
Etichete Technorati: Facultatea de Istorie Iasi Lamuriri. Acesta este o schita de text, o mica investigatie tip articol pe care am realizat-o in anii de facultate, la rugamintea profesorului meu coordonator. Nu e cine stie ce, dar sper sa ajute cat de cat pe cei care maine vor participa la concursul organizat pentru licee de aceasta prestigioasa institutie de invatamant superior in care am avut onoarea sa ma formez. Despre Facultatea de Istorie se pot spune numeroase lucruri, pornind de la tradiţia sa îndelungată şi ajungând la dascălii care au făcut renume instituţiei în care au activat, mulţi dintre ei confundându-şi cea mai mare parte a vieţii cu o cariera la catedră. Prin lucrările lor de istorie, de un înalt nivel ştiinţific, aceşti profesori au contribuit nu doar la dezvoltarea ştiinţelor istorice, ci, în aceeaşi măsură, şi la îmbogăţirea patrimoniului culturii române. Nu trebuie uitate nici numeroasele generaţii de studenţi care au părăsit băncile acestei facultăţi pentru a ...

Cum se face o recenzie literara? Articole Roportal

Cum se face o recenzie literara? Articole Roportal

Kapitalism mioritic

Etichete Technorati: capitalism mioritic , servicii restaurante Iasi , Casa Livaki , mancare tradiţională grecească Iasi In seara asta am reușit după lungi nenumărate amânări să ies in oraș cu niște prieteni. Rămăsesem dator din februarie, de la ziua mea. Şi cum in ultimii ani m-am rutinat in privinţa localurilor din Iaşi, mi-am zis să încerc şi ceva nou. Nu că rutina ar fi ceva îngrozitor… Am convingerea că rutina este o parte a umanităţii noastre… dar nu vreau să par deodată atât de profund, pentru că acest post nu-şi propune să răstoarne filosofia românească de după Lucian Blaga. Ideea este că am vrut să schimb eternele restaurante Oscar, Pazzo …. Si uite aşa mi s-a sugerat Casa Livaki…. Extaziat de ideea de a manca feluri tradiţionale greceşti, mintea mi s-a încețoșat în privinţa fostelor mele experienţe implicând localuri cu specific grecesc. La Club RS , acum ceva ani, am primit pe bon bacșișul şi o tona de pâine la masă, pe care nu o comandasem, nu am mâncat-o (era si stupid ...

Schimbarea?!

Imagine
Tocmai am aflat cine este propus ca nou prim ministru. Mihai Razvan Ungureanu. Daca mai era ceva de demonstart referitor la ultimul meu post, s-a adeverit. In rest, personal mi-a placut acest personaj pe vremea cand era ministru de externe. Eram in Germania cand l-am auzit vorbind la un interviu pe Euronews sau Deutche Welle si parea croit pentru acea functie. Mai mult, este de formatie istoric, de la Facultatea de Istorie Iasi, specialist pe contemporana si chestiunea evreiasca, parca. Dar nu cred in solutia reprezentata de el. Acelasi Basescu l-a expediat din functie pentru o greseala, ca pe ultimul argat. Pe vremea aia era asa cu Tariceanu. Mi se pare suspect sa reapara ca solutie in acest moment. Ceva este putred si nu in Danemarca, ci la noi aici la Romanica…

urgent cex

Sedinta din 4 02.2012 se face la Liceul T. Miron Costin, Iasi, ora 9.00 cu mine.

Dictatura digitalizată

Etichete Technorati: proteste Piata Universităţii , dictatura digitalizată Titlul postului mi se pare potrivit în contextul ultimilor ani. Prin formaţia mea de istoric nu pot fi adeptul teoriei conspiraţiei. Dar într-un stat în care anormalul ţi se serveşte drept firesc, nu poţi decât să te stai şi să gândeşti: “Oare nu o fi şi aşa?”. Mă refer la modul în care o ţară, pornită mai mult sau mai puţin împinsă de la spate spre democraţie după decenii de totalitarism comunist, a intrat într-o derivă constantă spre autoritarism. Istoriceşte, explicaţia pare clasică: o naţiune abrutizată de comunism prea mult timp, fără un exerciţiu democratic real, cu o populaţie de vârsta a treia imobilă, reacţionară şi nostalgică, cu un tineret pe care sistemul educaţional îl zvârle constant, fără idealuri şi soluţii, în vâltorile vieţii de junglă a capitalismului, prea repede împrumutat, cu un segment activ economic, care este prea preocupat de grijile cotidiene şi pierderea locului de muncă. Este re...

Iarna învrăjbirii noastre

Etichete Technorati: Demonstratii antibasescu , proteste Piata Universităţii “People who are most afraid of their dreams convince themselves they don't dream at all.” ― John Steinbeck , The Winter of Our Discontent Au trecut ceva zile de când o parte a României pare a se fi trezit la viaţă. Mărturisesc că aşteptam un asemenea moment de ceva vreme. Mi-l doream cu toată fiinţa mea sugrumată interior de miile de micimi pe care le înghit zilnic, cu linguriţa, în mass media şi în viaţa cotidiană. Îmi stăteau în gât omniprezenta criză economică internaţională, care este de vină pentru orice (cam cum erau evreii vinovaţi pentru orice în regimul nazist) şi preţul în urcare al carburantului, situaţie faţă de care autorităţile nu fac nimic, ci doar anunţă anchete şi sancţiuni ale companiilor petroliere la TV, căci de, cine sponsorizează partidele?! Şi apoi, preţ mai mare la pompă = încasări la buget mai mari, deci încă un bir indirect cu care să cocoşăm populaţia. Mă săturasem şi de pre...